Unde-a mai apus fulgerul

Thor n-a descins pe Pămînt ca un zeu, coborînd din căleașca-i de aur, îm­po­dobit cu lauri și cu întreaga o­­me­­­­nire la picioare. A luat două peste cap de la tatăl său, Odin, și-a plon­jat cu nasul în nisip după ce a fost izbit de o mașină noaptea, în mij­locul de­șer­­­tului. Cam nedemn pen­tru marele zeu al fulgerului din mi­­­­­­tologia scandinavă.

Iz­gonit din tărîmul său, Asgard, după ce a rupt un armistițiu cu o na­ție de Uriași de Gheață, care dura de cîteva zeci de ani, Thor trebuie să învețe să-și vadă lungul nasului, din­­colo de orgoliu, aroganță și ne­pă­sa­­re. Pentru că el urmează să fie ur­mă­torul rege și, implicit, viitorul pro­­­tector al Pămîntului. Și de la pă­mîn­­­­teni trebuie să învețe ce în­seam­nă umilința, altfel nu își va recăpăta pu­­­­­­­terea, și robotul cît un bloc care scui­pă foc cu toată fața va nivela o­me­­­­­­nirea, căutîndu-l.

Po­­vestea se înfiripă lent, dar e un ritm mai mult decît necesar pentru că nu toți cunosc miturile nordicilor  trans­puse în caricaturi de către cei de la Marvel. Prima jumătate de oră din film pare a fi ruptă dintr-o e­cra­ni­zare a legendelor Olimpului, un is­toric redat în scene de luptă – cu su­ficient sînge –, amestecate cu tră­dare – clișeul fratelui care schimbă ba­ricadele – și cu un strop de intrigă – dezertări, alianțe secrete. Abia după ce fiul regelui Asgar­du­lui este iz­gonit pe Pămînt, împreună cu cio­ca­­nul în care îi stă toată puterea, fi­re­le poveștii încep să se lege. Apare și Natalie Portman, pă­mîn­tean­ca de care nu putea să nu se în­dră­gos­tească Thor, dar cu o pres­ta­ție mult mai palidă decît cea a bale­ri­­nei din „The black swan”.

În ciuda efectelor speciale mai mult decît reușite, prima impresie pe care ti-o lasă filmul este că l-ai mai văzut odată dar cu alt nume: „Iron Man” (ambele variante), „The Incredible Hulk” sau oricare dintre continuările „Omului Păianjen”. Totuși, deși păs­trea­ză stilul celorlalte ecranizări ale pro­ducțiilor Marvel, povestea zeului fulgerelor este una redată plăcut, fără prea mult substanță, împletind ac­țiu­nea cu drama personajelor și cu suficient umor încît să-ți alunece de pe nas ochelarii 3D, de la rîs.