Verdele-i nuanțat în valuri

Trendul în cinematografie este mai schim­bător decît pe scenele Vogue. Cînd am avut filme alb-negru, am ținut neapărat să le ve­dem color, după ce am savurat pînă la sa­tu­ra­ție poveștile romantice, întotdeauna cu fi­nal fericit, am piperat acțiunea cu un pic de dra­mă și am sărit din cînd în cînd din tipa­rul american în ceea ce privește sfîrșitul, constru­indu-l într-o notă mai sumbră, în care Fru­moasa din pădurea adormită a considerat că prințul nu este suficient de chipeș încît să se trezească și să petreacă cu el trei zile și trei nopți. În tot acest amalgam de imagini stri­dent de jucăușe, am lăsat tot timpul un gen care să ne condimenteze papilele cinefilice cu aceeași esență veche, care nu ne rămîne neapărat întipărit pe retină, dar care aduce confort. Vorbim de binecunoscutul film ști­in­țifico-fantastic, în care un grup de o­mu­leți, nu neapărat verzi, ne invadează planeta cu scopul de a o cuceri.

Se spune că fiecare an are filmul său. Și cu siguranță și anul 2016 are pelicula sa cu ex­tra­terești. „Al cincilea val”, primul film din tri­logia cu același nume regizată de J. Blak­e­son, a fost lansat în luna ianuarie a a­ces­tui an în Statele Unite, de către Co­lum­bia Pic­tu­res. Ideea care are la bază romanul lui Rick Yanceya fost adusă în discuție în 2012 și a fost pusă în scenă în Atlanta, Georgia, în descursul a patru luni consecutive de filmare. Povestea urmărește viața u­nor tineri dintr-un orășel american a căror si­tuație se schimbă cînd o navă uriașă a­ca­pa­reză brusc văzduhul și provoacă tot felul de re­ac­ții ciudate.

După cum anticipează și ti­tlul, moartea se abate „în valuri” asupra oa­menilor, astfel că în prima jumătate de oră, o pană de­fi­nită de curent, un tsunami devastator și un virus modificat genetic ucid mai bine de trei sferturi din populație. Res­tul timpului rămas din film se con­cen­trea­ză a­su­pra luptei pentru exterminarea ex­tra­te­reș­tri­lor, luptă dusă de o armată de copii, singurii supraviețuitori rămași. Ac­țiu­nea este în­tre­rup­tă pe alocuri de mici in­ter­venții de fac­tu­ră romantică, cînd Cassie, personajul prin­cipal, se îndrăgostește de Evan – desigur, pe jumătate extraterestru.

Ca orice film care se respectă, sau care ur­mează o structură destul de liniară, „Al cin­cilea val” își construiește firul narativ după formula „forțele răului sînt de fapt for­țele binelui care disimulează”, avînd astfel tot felul de întorsături de situație în care per­sonajele pozitive devin negative și in­vers.

Cu toate acestea, reprezentațiile persona­jelor și nota umană pe care exploatarea ideilor de familie și romanță o dau filmului, îl face să fie destul de potrivit pentru un sfîr­șit de săptămînă în care vrei să te de­ta­șezi complet de lume și să nu fii nevoit să su­pui unei analize complexe ceea ce vezi, ci doar să te agăți vrăjit de un monitor.