Butonul de ridicol

Dacă telecomanda ar fi întrebuințată la adevărata ei valoare, cu siguranță ar fi cea mai eficientă armă albă a unei națiuni. De ceva vreme, Antena 2 rezervă în fiecare seară de la ora 21.00 un spațiu de difuzare suficient de amplu pentru bîrfe cu și despre vedete.

În timp ce alții își strigă ofurile referitoare la partide politice și putere prin piețele orașelor, Cristi Brancu își mai aduce cîte un coleg de bancuri cu care face ca cele două ore de emisie să treacă mai ușor.

Într-una dintre cele mai recente emisiuni, situația protestelor din Piața Universității a fost tratată asemenea unui foc stins cu  vin și oțet, subtil condimentată de cîteva bancuri cu influențe revoluționare din ’89, alături de Ovidiu Cuncea, pe care nici o escapadă la emisiuni televizate nu îl prinde serios. Cu cîte un chicot sau un rîs isteric, concluzia împărtășită de cei doi a fost „Românul rabdă, rabdă, e molcom, tace, dar și cînd l-ai călcat pe bătătură, uite ce se întîmplă”. Și dacă tot mai funcționează vorba lui Caragiale „Dă-i cu vin, dă-i cu bere”, frînturi din revoluția de acum două decenii s-au îmbinat cu buna dispoziție și alte inserții mai mult sau mai puțin amuzante, marca Brancu.

Punctul culminat l-a reprezentat desprinderea de subiectul emisiunii prin intermediul unui trandafir roșu scos de sub masă și al unui  zîmbet complice aruncat de către moderator. Brancu a reușit să amintească de perioada anterioară revoluției prin cultul personalității sau nevoia de a sărbători cîțiva ani de căsnicie împreună cu Oana Turcu în acordurile unui „La mulți ani” cîntat cu voiciune de band-ul emisiunii. Ca idee, momentul ar fi putut să încînte telespectatorii dacă pe ecranul din spate nu ar fi rulat, la interval de cîteva secunde, poze cu cei doi, proaspăt extrase din arhiva personală, departe de a prezenta interes general.

Înțelegem perfect și sîntem în asentiment cu perechea Turcu – Brancu, însă e de ajuns că îi vedem împreună „confidențiali” și „agenți vip”, dînd deja semne de monopolizare a Antenei 2. Am putea spune simplu că televiziunea nu e a lor și nici a noastră, ci e a urmașilor, urmașilor noștri și trebuie tratată ca atare.

Mădălina OLARIU