Cu meseria la podea

Mai plați ca ecranul Niciun comentariu la Cu meseria la podea 1

Antenele nu o duceau rău. Re­alitatea, care era la un mo­ment dat cel mai important concurent pe sectorul vorbitului mult, de­geaba și pe teme neinteresante, s-a scindat în două entități care par că și-au împărțit și audiența. Prin ur­mare, s-ar putea deduce că pe sec­torul acesta, al presupuselor analize și dezbateri politice ne­păr­ti­ni­toa­re și obiective, An­te­na3 ar fi ră­mas lider indisputabil de audiență.

Toate presupunerile nu își mai au însă loc de cînd, pe 13 februarie, Capatos a lipit de micile ecra­ne, într-o buclă care parcă nu se mai termina, partea dorsală a fos­tului prim-ministru al țării, Emil Boc. Dacă alerga în fundul gol prin Piața Universității strigînd „Jos USL” sau alte lozinci anti-opoziție, aceleași televiziuni de „analiză și dezbatere” ar fi titrat cu galben REVOLUȚIE, BREAKING NEWS și ar fi rulat minimum opt ore pe subiect. Așa, Ca­patos a rămas un­de­va pe locul trei ca audiență.

S-ar putea spune că acesta a fost un eveniment izolat. O nebu­nie de moment cu justificare dem­nă de o carte scrisă de Fle­mming, cu șantaj și SPP-iști. Dar săp­tă­mîna trecută, de data asta la An­te­na3, Intact a mai comis-o o­da­tă. Mihai Gîdea l-a făcut pe președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate „ne­sim­țit și dobitoc”. Și nu oricum, ci în uralele în picioare ale celor din sală, cu pieptul umflat și cre­zîn­du-se salvatorul poporului. Sună cunoscut, nu?

Dincolo de tăvălirea pentru a nu știu cîta oară a oricărui principiu jurnalistic prin toate no­roa­iele imaginabile, există speranță în aceste funduri și atacuri în di­rect. În primul rînd, a mai unit puțin breasla de pribegi din jurnalismul românesc. Demult nu au mai avut un inamic comun îm­po­triva căruia să refuleze în grup.

În al doilea rînd, asemenea gesturi disperate sînt semne de îndoială. Concurența începe să miște, TVR Info crește în audiențe, Pro TV își schimbă profilul pe unul tip televiziune de știri atunci cînd apare un eveniment suficient de important și oa­me­nii, încet, au început să se sature de senzațional. Nu putem decît să sperăm că, în viitorul apropiat, „profesioniști” precum Capatos sau Gîdea se vor bate pentru au­diența pe care o merită. Zero.

Cătălin HOPULELE

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top