Vedetele schimbă jungla pe fermă
Mai plați ca ecranul 9 martie 2015 Niciun comentariu la Vedetele schimbă jungla pe fermă 19„Ferma vedetelor”, o nouă emisiune a trustului PRO, debutează luni, 9 martie, ora 20:30, la PRO TV. Producătorii susțin că este un reality show 100% românesc, dar se pare că ideea nu e tocmai 100% românească, ci este preluată de la producătorii suedezi Strix.
Ștefan Stan, Augustin Viziru, Vica Blochina, Oana Radu, Tudorel Filimon, Dima Trofin, Dan Helciug, Doinița Oancea, Mioara Felicu, Corina Drăgulescu, Ionuț Iftimoaie și Cristina Cioran sînt cele 12 vedete care schimbă confortul propriei case cu viața austeră de la fermă. Ei vor trăi timp de trei luni în aceleași condiții ca cele de acum 100 de ani. Lipsa electricității, traiul fără telefoanele mobile de care omul modern este atît de dependent, uneori chiar lipsa hranei, ca să nu mai vorbim de absența unei conexiuni la Internet, reprezintă adevărate provocări pentru vedete.
Gazda emisiunii va fi Iulia Vântur, care va fi prezentă pe micile ecrane alături de cele 12 vedete, de luni pînă joi și sîmbăta, de la ora 20:30. Premiul pus în joc pentru cîștigătorul emisiunii este un cec în valoare de 50.000 de euro, care va fi numit și „Marele Fermier”. Un fermier autentic, numit „Mentorul Fermei”, va școli celebritățile, le va atribui responsabilități zilnice, care dacă vor fi îndeplinite, le vor aduce cîteva avantaje și le va trimite în duelul săptămînal în urma căruia una dintre cele două vedete confruntate va fi dată afară.
„Filmare 24 de ore din 24, 7 zile din 7, vedete neobișnuite cu condițiile de trai cărora vor trebui să facă față, într-o locație complet izolată sînt cîțiva factori care fac din această producție ce ar putea părea simplă, să fie una complexă” a declarat Ana Maria Modalca, Head of Local Production PRO TV.
S-ar putea ca această emisiune să fie un fel de variantă reciclată a show-ului „Sînt celebru, scoate-mă de aici”, din moment ce acesta din urmă se apropie de final, iar cei din trustul PRO au învățat rețeta succesului, pe care au de gînd să o aplice pînă satură telespectatorii. De la noul proiect, se așteaptă audiențe cel puțin la fel de mari precum cele ale emisiunii filmate în jungla africană. Totuși, rămîne de văzut dacă acestea vor fi la același nivel.
Adaugă un comentariu