Ciocolata amară de la Auschwitz

„Povestea a doi oameni obișnuiți care au trăit în vremuri neobișnuite, privați nu numai de libertatea lor, ci și de demnitate, nume și identități”, asta vei găsi între paginile romanului „Tatuatorul de la Auschwitz”, carte apărută în anul 2018 la editura Humanitas. Cu o scriitură simplă, fără expresii pompoase, romanul reușește să ți se lipească de mîini încă de la primele pagini. Bazat pe povestea de dragoste dintre Lale și Gita, romanul lasă de multe ori istoria celor doi în plan secund și se focusează pe descrierea lagărului și a celor întîmplate acolo.

Pentru a pune pe hîrtie povestea tatuatorului de la Aushwitz, Heather a mers timp de trei ani, de două ori pe săptămînă, acasă la Lale pentru a discuta despre lagăr, despre Gita, despre cum a fost doctorul Mengele la început și cum s-a transformat de la cel care tria noi veniții, la cel care a început să facă experimente pe oameni, despre foamete și credința în Dumnezeu. Lale, personajul principal, un tînăr evreu de 24 de ani din orașul Krompachy Slovacia, este înștiințat de autoritățile locale că, dacă un membru al familiei pleacă voluntar la muncă pentru germani, își va scăpa familia de muncă obligatorie. Astfel, Lale este îmbarcat cu forța într-un vagon de animale plin cu oameni, iar după cîteva zile de drum ajunge în lagărul de concentrare Auschwitz din Germania. După o lună de stat în lagăr el reușește să intre în grațiile a mai multor gardieni și ajunge repede să fie tatuator, „meserie” care îi aduce multe beneficii. Narat la persoana a treia, romanul îl lasă pe cititor să își facă propria părere despre fiecare personaj în parte, lucru care te face să te apropii și să empatizezi sau nu cu fiecare persoană prezentată în roman.

Femeile și bărbații stau în blocuri diferite și rar se văd, însă pe Gita, viitoarea iubită a lui Lale, o întîlnește cînd îi scrie pe piele numărul cu care a fost înregistrată, iar povestea lor de dragoste dă impresia că este o joacă de adolescenți – ea îl evită, Lale o pîndește de cîte ori are ocazia, iar prietenele ei o îmbrîncesc și chicotesc mereu cînd îl văd pe Lale în preajma lor; lucru care, pentru cîteva momente, te face să uiți de locul în care se desfășoară acțiunea. După mai multe încercări, cei doi reușesc să se întîlnească și să vorbească despre sentimentele lor, iar drept cadou Lale îi oferă Gitei o bucățică de ciocolată, iar ea se bucură ca un copil, ciocolata fiind cel mai greu aliment de procurat în lagăr. Cu toate că Gita îl iubește pe Lale, ea nu vrea să îi spună numele său de familie și unde locuiește, ceea ce îți lasă impresia că ea nu are încredere în el pentru că, pînă la urmă, ca tatuator putea fi unul de-al celor de la conducerea lagărului. Avînd mereu de mîncare, Lale, reușește de multe ori să mituiască gardienii, iar el cu Gita puteau avea cîteva ore de intimitate în blocurile unde dormeau noaptea deținuții, asta pînă cînd este prins de locotenenți. Cînd rușii au început atacurile asupra Germaniei lagărele au început să se elibereze, iar prima tranșă de oameni ce plecau a prins-o și pe Gita, care abia spre ieșirea pe poartă a țipat spre Lale numele ei de familie și unde locuiește.

Pe lîngă povestea de iubire dintre cei doi, Heather Morris infiltrează capitole în care explică cum erau înfometați oamenii, cum au început experimentele doctorului Mengele sau cum erau duși prizonierii la camera de gazare. Romanul este ușor de parcurs, iar povestea ramificată destul de mult nu îl îngreunează deloc, ba din contra te face ca la final să te superi puțin că nu a fost cartea mai groasă, iar cele 312 pagini ți se par prea puține.

Sursă foto: www.deweekend.ro