Cioran și masacrele sufletești
Navighează pe-o pagină de carte 14 octombrie 2013 Niciun comentariu la Cioran și masacrele sufletești 26„Sunt după-amiezi care au ceva din tristețea unei crime nereușite.”
În limba română, atunci cînd nici o traducere nu-i filtrează cîtuși de puțin nihilismul, Cioran pare să-și scoată gîndurile la soare. Însă în „Razne”, volumul de rătăciri găsit de criticul Constantin Zaharia în arhivele Bibliotecii „Jacques Doucet” din Paris, soarele nimicește ca fulgerul, iar lumina e totuna cu extazul, dar și cu scîrba. Toate ororile lumii lovesc ființa în același timp, apocaliptic, nu pentru a o testa, ci pentru-a o trezi. Iar starea de deșteptare cețoasă, greoaie de după atac e chiar cea spre care te împing „raznele” lui Cioran.
Volumul a apărut pe rafturile românești la sfîrșitul anului trecut, cuminte, fără zgomot. Gîndurile și metaforele de război ale filosofului, strînse în „Îndreptar pătimaș”, erau ultimele frămîntări în limba maternă găsite printre manuscrise, așa că „raznele” au venit ca o mîngîiere, fie ea și una care zgîrie. Poetice, adesea contaminate de lirica lui Blaga, frînturile de text au bogăția unor pilde fără voia lui Cioran. El nu vrea să predea „viața ca un accident permanent”, însă o spune obsesiv în atîtea forme încît slăbește, într-un final, rezistența cititorului la pesimism. Dureroase, cinice, imperfecte, episoadele ce compun volumul nu sînt „razna” pentru că s-ar rătăci în afara filosofiei cioranești, ci pentru că, deși aparțin aceluiași sistem, ele rămîn un mănunchi de răzlețiri, de gînduri care nu pot naște, singure, o carte.
„Razne” se dezvăluie, la fel ca „Silogismele amărăciunii”, drept un volum postbelic disprețuitor față de viață, scris de un Cioran „foarte sărac și foarte cinic”, așa cum se caracteriza el într-un interviu în 1984. Paradoxal e faptul că același om din scriitura căruia se decupează o infinită osteneală, o neputință care-l leagă de mîini și-o empatie tandră cu moartea nu face decît să se salveze prin cuvinte. Prin „Razne”, Cioran se purifică de suicid, ca să mîntuiască o viață din care, spune el rigid, „trebuie să facem un sonet sau să ne spînzurăm.”
Adaugă un comentariu