Consiliere cu luna

Scriitorul finalandez Arto Paasilinna dezvaluie in romanul "Morarul care urla la luna", povestea antisocialului Gunnar Huttunen. Protagonistul ajunge intr-un sat din Finlanda dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial. Cumpara vechea moara si o reconditioneaza, devenind noul morar al satului. Tacut din fire, retras, dar iscusit in munca sa, protagonistul devine un mister pentru satenii care-l numesc Kunnari (stigmat, in finlandeza). Intriga se declanseaza in momentul in care, de fiecare data cind era tulburat de o intimplare, morarul iesea in timpul noptii in padure si incepea sa urle la luna. "Kunnari putea sa urle continuu, incepind din amurg pina aproape de miezul noptii, iar atunci cind batea vintul, tinguirea lui descurajanta ii intarita pe totii ciinii din sat ca sa-i raspunda" (Cap. I). Din aceasta cauza satenii incep a-l considera nebun, atit pentru urletele sale cit si deoarece muncea la moara sa zi si noapte. Furios din fire, cu un caracter dificil, intaritat de neintelegerea vecinilor si indragostit de horticultoarea satului, Gunnar ajunge sa fie vinat de sateni, urit si alungat. Este un ghinionist, toate nenorocirile satului fiindu-i atribuite.

Inginera horticultoare, Sanelma, si politistul satului, Portimo sint singurii sai prieteni. Pentru Sanelma personajul principal nutrestede o iubire salbatica, posesiva care-i intensifica starile de anxietate. Alinarea-urletul. Neinteles, acuzat de furt, crima si nebunie morarul se refugiaza in padure.

Politistul satului Portimo il ajuta si amindoi sint prinsi si trimisi la ospiciul din Oulu. Sfirsitul romanului invaluie destinatia finala a celor doua personaje considerate nebune: "S-a aflat mai tirziu ca Huttunen si Portimo nu au ajuns niciodata la spitalul de nebuni din Oulu. In noptile geroase, in sat se auzea urletul sfisietor al lupului, iar la auzul sau oamenii spuneau: Intr-un fel Kunnari urla mai natural".

Geanina SOPRON