Conversație justificată

Există un moment în care simți că nu mai sînt piedici pentru a fi un bun profesionist și entuziasmul cu care intenționezi să pleci la drum în călătoria spre succes por­nește în urma unor circumstanțe favorabi­le. Aceste gînduri încep să te frămînte încă de la începerea lecturii din cartea Danielei Zeca-Buzura, „La taclale cu idolii”.

Cartea aceasta umple, de fapt, golul lip­sei de informație despre talk-show, dar în același timp clarifică dilemele unui viitor rea­lizator de talk-show, care poate, cu ușu­rin­ță, să înțeleagă ceea ce înseamnă rea­li­za­rea unei emisiuni cu costuri mici, dar ca­re aduce o audiență importantă pentru un post de televiziune.

„Un talk-show este un talk-show și atît”, afirmă autoarea, mai ales că se pune accent în text pe ideea că astfel de emisiuni nu pot fi împărțite pe domenii. Căci scopul acestui format are menirea de a ilustra o imagi­ne cît mai clară a societății în ansamblu. Ast­fel, „La taclale cu idolii”, prin analiza apro­fun­dată a producțiilor de acest fel din spa­țiul public românesc, arată că, de fapt, acest format reușește, în mileniul al III-lea, să des­tabilizeze echilibrul dintre contractul de in­formare și formare, dar și dintre seducție și captare. Prin urmare, talk-show-ul este par­te a neoteleviziunii și, în acest moment, alături de reality-show, se află în plină glorie.

Punctul de plecare spre reprezentarea corectă privind implicare în televiuziune o reprezintă acest volum apărut recent la Po­lirom. Mai mult decît atît, deși este în mare o analiză a celor peste 18 mii de emisiuni, în­cepînd cu anul 2001, este o lectură plăcută, care oferă posibilitatea de a înțelege mult mai ușor demersurile jurnalistice din do­me­niul dezbaterilor televizate, care sînt receptate de telespectatori doar ca o serie de lup­te fără arbitraj corect.