Cremșnit în singurătate

„Lebăda cu două intrări” o să-ți fie o sur­­­priză plăcută și dacă o să fie prima ta în­tîl­ni­­re cu scriitoarea, dar și dacă ai citit-o deja, pînă în pre­zent. Oricum ar fi, n-ai întîlnit-o așa cum ai s-o întîlnești aici. Cu o poftă de viață de te face să fii gelos și să-ți iei zilele la numărat și pro­gramat, Nora Iuga îți spune pe șleau, fă­­ră vreo reținere, tot ce simte c-ar vrea să știi des­­­pre viața ei. Un jurnal trecut de limita ro­­ma­nului și de cea a poeziei, „Lebăda cu do­­uă in­trări” n-o să te lase s-o încadrezi în vreo ca­te­gorie nici măcar după ce ai s-o ter­mini de citit.

Fără semne de punctuație, structură sau înrădăcinare în literatura obișnuită, o carte fără un început sau un sfîrșit concret, crea­ți­a scriitoarei îți ridică totuși la fileu tot fe­lul de întrebări chinuitoare. Are nu un singur me­saj de transmis, ci zeci, dacă nu chiar su­te, și fiecare cuvînt are o însemnătate u­ri­așă. A­tentă la simboluri, la sensurile duble și la toate tipurile de interpretare pe care ce­le scri­se le-ar putea suferi, Nora Iuga nu se fe­reș­te și caută scriitura simplă, eliberatoa­re de pro­ces introspectiv și liberă direct la sens, ci com­plică lucrurile așezînd fiecare literă în­tr-un ca­dru special construit pentru ea. Lip­sa virgulelor, punctelor sau a unei structuri poetice nu se resimte. Înveți să dozezi rîndurile după greutatea sensului încă din pri­mele pagini și te lovești de jumătățile de pa­­gini libere, sau de jumătățile de rînd go­lite, pe ca­re n-ai să le treci pur și simplu cu vede­rea. Ai să te oprești din citit, ai să realizezi de ce-au fost puse acolo, ai să faci pa­uza cu­ve­ni­tă și-abia apoi ai să-ți continui lec­tura.

Joaca autoarei n-are cum să nu te prin­dă și ai să refuzi să faci parte din jocul scriitor-ci­titor numai dacă nu ești bine familiarizat cu lectura și abordarea ei străină n-o să ți se pa­ră o invitație captivantă, ci o abatere din ca­lea echilibrului tău literar. Îndemnul e să nu faci asta – ci să participi, să treci prin via­ța No­rei Iuga și să ajungi s-o cunoști. Să-i dez­ve­lești cu ochi critic pofta de-a vorbi des­pre moar­te, să zîmbești cînd descoperi patima pentru iu­bire și locul pe care erotismul pa­re să-l o­cu­pe în lumea ei și să duci la bun sfîr­șit ritualul lecturii – pentru că n-o să fie o ci­ti­re banală.

O carte pe care poți s-o asemeni cu o prăjitură plină cu glazură, cu care singur ai să te murdărești și din care sigur ai să mai vrei să mănînci, „Lebăda cu două intrări” este, de fapt, o carte despre singurătate – pe alocuri o odă adusă nevoii de-a fi singur, iar pe alocuri o încercare de-a acoperi prin cuvînt tristețea unui eu liric dus la ex­trem, care și-a dorit să devină „noi” prea tîrziu.