Cum să iubești o fantomă a Istoriei

Țarina Ecaterina cea Mare a fost o femeie ca­re a căutat iubirea în fiecare amant pe care l-a chemat în alcovul ei. Însă a căutat-o în tă­ce­re, fără să își dezvelească chipul în­dră­gos­ti­tei. Ecaterina cea Mare a fost o conducă­toa­re puternică, dar care voia să fie apărată. Cel puțin așa crede Oleg Erdmann, protago­nis­tul lui Andrei Makine, un tînăr regizor care vrea să o înfățișeze în primul său lung-metraj pe ța­rină, cu toate măștile ei.

Paginile romanului „O femeie iubită” sînt frînturi de istorie, note desprinse din scena­rii, gînduri înviate din cerneală și poveri trans­mi­se din tată în fiu. „Țăranul siberian”, cum i se spune lui Oleg, are de fapt rădăcini nem­țești, iar în Rusia din cea de-a doua jumătate a secolului XX, o astfel de moștenire trebuie ascunsă, uitată, arsă. „Cînd te gîndești că toa­te astea ni s-au întîmplat din pricina unei mi­cuțe prințese germane”, spuneau cei din nea­mul Erdmann, nemți, c-un destin rusesc. Pentru că Ecaterina a II-a, cînd s-a urcat pe tro­nul Rusiei, încă mai păstra pecetea Ger­ma­niei. Dar toate mărturisirile acestea sînt răs­firate prin paginile romanului, iar noi tre­bu­ie să le culegem din dezordinea pla­nu­ri­lor narative. Și scriitura este una însăilată parcă din mai multe condeie. Cînd scurtă și pre­ci­să, cînd înflorită cu metafore. Dacă primele pa­gini se izbesc de un stil aproape telegrafic, a­tunci cînd Oleg intră în scenă, stiloul își des­crețește caligrafia pe colile de hîrtie, ca un joc al frazelor.

Scriitura este cînd scurtă și precisă, cînd înflorită cu metafore.

Makine scrie Istorie cu majusculă, ca și cum ar fi o zeitate răzbunătoare, perfidă și în­că­pă­țînată. Pentru Oleg, însă, istoria este pla­toul lui de filmare, cu protagoniștii și an­ta­goniștii de a­cum două secole, cu care ajun­ge să se i­den­ti­fice. Nici nu își dă seama cînd s-a îndrăgostit de o țarină iubită și urîtă în a­ce­lași timp de con­temporanii săi, denigrată și slă­vi­tă de is­to­rici, „o fantomă de acum două vea­curi”.

Fiecare din cele patru părți ale ro­ma­nului întoarce cîte o filă din viața lui Oleg și sare cîteva decenii ale istoriei. Însă capi­to­le­le fără nume sînt cele care construiesc po­du­rile peste secole și ne aruncă în epoca ro­chi­ilor ample cu crinolină, pentru ca, după cî­teva pagini, să ne prindă în năvodul lumii moderne. Și noi purtăm o parte din vină, pentru că mușcăm intenționat din momeala unei micuțe prințese germane.