Educația ne validează

„Poți să numești această individualitate în multe feluri. Transformare. Metamorfoză. Falsitate. Trădare. Eu îi spun învățare.” Tot ce-ai auzit despre cartea Tarei Westover, de anul trecut, de când a fost inclusă în topul celor zece mai bune cărți ale anului 2018 al redacției The New York Times Book Review, încoace, e adevărat. Ba chiar, aș îndrăzni să spun, după aproape două săptămîni de cînd a apărut la Editura Publica, în traducerea lui Paul Slayer Grigoriu, și-am terminat-o de citit, că nu-i destul și că oamenii ar trebui să vorbească despre ea mult mai mult și folosind cuvinte mult mai mari.

Tara Westover e mezina unei familii cu șapte copii, care locuiește la o fermă din munții Idaho. Familia ei nu e nici pe departe ca oricare alta, ci una mormonă fundamentalistă, pe care Tara o cunoaște și o definește abia după ce trăiește o viață cruntă, pe care n-o să o poți justifica în niciun fel, oricît de mult te-ai strădui. Tatăl ei refuză cu tărie să apeleze, indiferent de gravitatea situației, la orice serviciu public și crede că Guvernul se află într-o încercare constantă de dezbinare a familiei lui și de a-i fura copiii. Crede în sfîrșitul lumii și, încă de cînd Tara începe să-și noteze în jurnal, deține un depozit de deșeuri, unde-și forțează toți copiii să lucreze. Strînge constant provizii pentru momentul în care apocalipsa va veni și, prin felul în care vorbește de convingerile lui, reușește să și le impună în fața întregii familii. Tara face un soi de școală acasă – o școală în care învață noțiuni vagi despre lucruri pe care nu știe unde să le încadreze și în care totul e, în cele din urmă, bazat pe dorința ei de a învăța și pe autoeducare. În prima parte a memoriilor sale o să te îngrozești ori de cîte ori vei întîlni accidentările ei sau ale fraților ei, trauma prin care trece din cauza fratelui ei Shwan și toate celelalte orori pe care le trăiește și pe care părinții săi par să nu le vadă. Uneori, ai impresia că salvarea Tarei va veni din partea mamei care mai are, uneori, ieșiri de empatie care mai mult își derutează copiii. În fapt, salvarea vine însă din puterea modelului – frații Tarei, Tyler, Richard și Rony pleacă de acasă, realizînd fie singuri, fie cu ajutorul bunicilor, nivelul izolării căreia le sînt supuși. Astfel, Tara ajunge să se convingă că trebuie să dea examenul pentru Colegiu și, mai apoi, fiind uluită de golurile sale din educație, alege să urmeze și o facultate, dovedindu-se o studentă excelentă.

Alegerea Tarei nu e însă una ușoară, ea constatînd fiecare ezitare, identificîndu-i rădăcinile și disecînd-o pînă la aflarea realului motiv care se face vinovat de existența ei în planurile sale. Aici cartea devine într-adevăr una grandioasă – cînd povestea, deja surprinzătoare, e dublată de perspectiva analitică și introspectivă a Tarei, care caută să înțeleagă și să ne facă, totodată, să înțelegem și noi, care a fost drumul întortocheat al trăirilor ei. Scriitura autoarei nu e deloc una complexă, înzorzonată, iar stilul ei e unul simplu și direct, care emană autenticitate.

Tara Westover spune: „curiozitatea este un privilegiu al celor cu o situație financiară stabilă”, iar cartea nu te poate decît convinge că așa este. Te face, în cele din urmă, să te simți norocos că ai ajuns să o citești și nu pentru că, la sensul primar, ți-a căzut în mîini un așa manuscris și o așa autoare, ci la cel profund – acela de a fi avut parte de o educație care să-ți permită să deslușești fiecare cuvînt și să-l înțelegi cu adevărat, în profunzimea lui.

Titlu: Învățare
Autor: Tara Westover
Anul: 2019
Editura: Publica
Genul: Memorii