Emoțiile din halatele medicale

Cînd citești cartea lui Leslie Jamison rea­lizezi că se transformă, chiar sub ochii tăi, într-un puzzle care se formează pagină cu pa­gină. Confesiunile, reportajele și eseurile oscilează între viața reală a scriitoarei și între situațiile fictive neprevăzute care se-n­tîmplă dincolo de granițele trăirilor sale per­sonale.

Bazată pe accentuarea nevoii de a simți a firii umane, de cele mai multe ori sur­prin­să din postura pacientului, ideea cărții lui Leslie Jamison, după cum aceasta măr­tu­ri­seș­te, pare să fi pornit din experiențele trăite de către părinții săi în spitale, practicînd me­dicina. Autoarea se prezintă și face cu­noș­tință cu tine încă din primele 50 de pa­gini, locul de întîlnire ales fiind chiar pri­mul eseu. Cel care dă și titlul cărții, „Probe de em­patie”, ridică orice umbră a curiozităţii lă­sa­tă asupra instruirii medicilor rezidenţi şi-a felului în care aceştia pot fi pregătiţi. Me­seria din mijlocul căreia autoarea a ales să-şi scrie eseul se transformă chiar într-o scenă pe care actoria medicală joacă, de această dată în cuvinte, în faţa unui public treptat fa­mi­li­arizat cu boala, maladiile-fantomă sau stă­ri­le limită care testează oamenii atunci cînd sînt puşi faţă în faţă cu simpla idee a morţii.

Empatia, văzută de actriţa medicală Leslie Jamison, plătită să mimeze diferite sta­dii ale durerii cu 13, 50 de dolari pe oră, „înseamnă, de fapt, să pătrunzi în sufe­rin­ţa unei alte persoane aşa cum intri într-o no­uă ţară – poposind pe la biroul de imigrări şi pe la vamă -, trecînd graniţa cu ajutorul în­tre­bă­rilor: Ce plante cresc acolo unde eşti tu? Ce legi aveţi? Ce animale pasc pe-acolo?”. Luat prin surprindere, realizezi, încetul cu în­cetul, că trecerea de la o stare la alta echi­va­lează cu trecerea de la un scenariu la altul, respectiv cu interpretarea unui caz nou. Toa­te scrierile, gravitînd în jurul durerii, atît fizice cît şi cea cauzată pe bază afec­ti­vă, te implică şi se transformă în adevărate pro­vo­cări: cea de a te determina să devii un om mai bun, de a te convinge să-ncerci să de­tec­tezi sursa suferinţelor care te-nconjoară şi de a deveni, într-un proces de salvare continuu, părtaş la fiecare dintre ele.

Cititul transformă cartea scriitoarei americane într-o serie de reacţii emo­ţio­na­le în lanţ şi reuşeşte, pînă în final, să do­ve­dească faptul că empatia nu se rezumă doar la bifarea afirmaţiei cu numărul 31 de către actorul medical la finalul unei zile de muncă – „Şi şi-a verbalizat empatia faţă de situaţia sau problema mea” ; ci la transformarea acelui „trebuie să vă fie tare greu” într-o căutare a unei căi de-a scoate greutatea la lumină.