Franta lui Andrei Makine

Andrei Makine s-a nascut in Siberia pe 10 septembrie 1957. Siberia i-a marcat profund activitatea de scriitor, punindu-si puternic amprenta asupra scrierilor sale, care sunt pentru el o forma de manifestare a libertatii, acea "nobila libertate interioara" a rusilor despre care vorbea Puskin. "Franta pe care uitam s-o iubim" este o carte in care Makine, scriitor care a cunoscut foarte bine ororile comunismului din Rusia, incearca sa ofere o viziune personala despre societatea franceza. Eseul lui Andrei Makine cuprinde patru parti si un epilog sub forma unei scrisori adresate presedintelui Republicii. Incursiunea lui Makine in peisajul francez incepe printr-o vizita intr-o mica biserica dintr-un sat francez, vizita care seamana cu o calatorie in timp, in trecutul Frantei. Pe de alta parte, iesirea din biserica coincide cu intrarea in realitate contemporana franceza, care sfideaza deseori trecutul si este caracterizata de vulgaritate si intoleranta. Ceea ce-l frapeaza pe orice strain care se stabileste pe terioriul francez este tocmai aceasta discrepanta dintre "Franta visata" si "Franta reala".

Scriitorul de origine rusa arata de-a lungul acestui eseu si filiatiile existente intre Franta si tara sa natala. in prima parte a cartii regasim numeroase trimiteri, atit la scriitori francezi, cit si la scriitori rusi, de la Hugo si Madame de Maintenon, pina la Tolstoi si Dostoievski. in plus, putem citi tot felul de anecdote despre intilnirile unor intelectuali rusi cu personalitati culturale franceze. Andrei Makine vorbeste si despre evolutia limbii franceze, despre timpul ei glorios, cind era considerata "limba Europei" si despre situatia ei actuala.

In ciuda admiratiei sale pentru literatura franceza, privirea lui Andrei Makine ramine lucida. Traind de mai bine de douazeci de ani in Franta, el a avut ocazia sa observe indeaproape societatea si clasa politica franceza. in Franta, spune Andrei Makine, exista un mare decalaj intre discursul oficial si comentariile cetatenilor, acelasi dublu limbaj ca si in Rusia, aceeasi "schizofrenie colectiva".

Bogdan ROMANIUC