Ideologia care a știrbit libertatea

Cînd vezi pentru prima dată cartea cu co­pertă roșie, nu ști ce te atrage mai întîi. Ori numele celor trei autori fixate aproape în centrul paginii, ori titlul incitant și în­gro­șat din josul acesteia. Sub semnătura lui Ple­șu, Liiceanu și Patapievici literele s-au a­dunat ca un deget care apasă pe buba pli­nă de puroi a amintirii comunismului. Car­tea este compusă din patru texte scrise în ani diferiți și publicate sau rostite cu di­fe­ri­te ocazii. Printre altele, scriitura lui An­drei Pleșu încearcă prin Emmanuel Terray să explice comportamentul unui om care a cre­zut toată viața că marxismul va rămîne o ideologie valabilă. E dificil să le arați u­nor astfel de oameni că întreaga viață și-au ri­sipit-o prinzînd fluturi și nu vor accepta ni­ciodată adevărul, poate chiar vor re­ac­ți­o­na neplăcut. Intitulat „A treia zi a comunis­mului”, textul reliefează cum cei din Vest re­fuză memoria celor din Est.

Aproape aceeași idee o explică și Li­i­ceanu. El adresează o serie de întrebări și ne­lămuriri asupra celor care au stat; au în­du­rat atrocitățile comunismului și care le de­plîng sau rememorează cu inconștiență și nostalgie acele vremuri. Capitolul eponim explică componența titlului: „spiritul sucit stă cu fața către ceea ce are doar aparența a­­devărului. Răsucirea este anularea unei su­ciri, în vederea revenirii minții în postura optimă de a percepe adevărul”. În cel de-al doi­lea text al autorului prinde contur o mî­nă de gînduri, de frustrări, neînțelegeri și ui­ta­re nejustificată. „De ce tac toți cînd vine vor­ba de anii aceia?”, întreabă acesta sim­țin­du-se părăsit de semeni. Autorul încearcă să în­țe­lea­gă cine ține lanțurile tăcerii, ne face să ne gîndim la cei care vorbesc despre comunism fără să îl fi trăit, care îl glorifică spunînd că a­tunci erau de toate, fără a ști ce însemnă să stai la coadă pentru mîncare cu porția.

Ultimul text a lui Patapievici încheie într-o notă armoniaoasă, precum discursu­ri­le ținute de antici. Asta după ce face o trecere în re­vis­tă a amprentei pe care regimurile to­ta­litare a last-o asupra noastră. Și cea mai ne­liniștitoare constatare este că, spre deosebi­re de regimul nazist care și-a pierdut din sus­ți­nători, co­mu­nismul este încă viu și chiar „brand-uit”.

Deși diferite, textele se îmbină perfect, ca un puzzle care face apel la conștiința celor ca­re au au gustat din amărăciunea regimului, a ideologiei, care tac cînd ar trebui să vor­beas­că sau care uită înainte de a-și aminti. Au­to­rii scocioară cu penița faptul că Vestul re­fu­ză contopirea cu Estul, că oamenii s-au trezit cu libertatea în brațe fără a ști cum să o fo­lo­sească și că după 50 de ani, încă nu am re­1ușit să deschidem ochii ca societate.

Titlu: „O idee care ne sucește mințile”
Autor: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și Roman Patapievici
An: 2014
Editură:Humanitas
Gen: Estetică