Particulele geniului

În paginile lui Lawrence M. Krauss din „Omul Cuantic” facem cunoștință cu două lumi. Prima este un peisaj al gîndirii lui Richard Feynman, cartea de față prezentîndu-se ca o bio­grafie a acestuia, iar cea de-a doua re­pre­zin­tă magia nelimitată a fizicii. Chiar din primele pagini autorul ne prezintă modul în care o rază de lumină se înclină de fiecare dată atunci cînd intră într-o piscină cu apă. De­sigur, unghiul la care se îndoaie raza poa­te fi calculat cu ușurință, însă autorul ne pro­voa­că și ne prezintă o teorie conform căreia Universul e structurat în așa fel încît res­pec­ti­va rază de lumină să știe dinainte cum să-și scurteze timpul în care călătorește prin me­di­ul dens al apei.

Totodată, avînd în vedere că în peste ju­mă­tate dintre paginile biografiei accentul este pus pe fizică, jargonul tehnic poate cu u­șu­rin­ță să-i pună în dificultate pe cititori. A­ceș­tia pot să treacă peste aproape un capitol întreg dacă nu au un set de cunoștințe despre fizi­ca particulelor. Iar în alte cazuri, Krauss, ca­re l-a cunoscut pe Feynman amîndoi fiind fi­zi­cieni dă impresia în carte că s-a ținut prea aproape de subiectul său. Autorul pre­su­pu­ne că știm deja unele informații despre fizician și ne prinde în niște povești despre relația lui Feynmann cu barurile de striptease, care sînt uitate pe drum fără să ne fie oferită o con­cluzie sau o imagine de ansamblu.

Deși există o porție bună de fizică cu­an­ti­că, apucăm să facem cunoștință cu un ge­niu nonconformist care încearcă să înțeleagă relația între cei mai mici și cei mai mari actori ai Universului, în 1965 fiindu-i decernat Premiul Nobel pentru cercetările sale în electrodinamica cuantică. Mai exact, acesta este recunoscut în lumea fizicii pentru că a fă­cut ordine în „brambureala” teoriilor ma­te­matice care se formaseră la un moment dat. De asemenea, mai aflăm și că Feynman este unul dintre părinții nanotehnologiei, care încă din 1959 explica cum în viitor cantități mari de informații vor putea fi codificate într-un spațiu cît mai mic și cum mașinăriile vor deveni din ce în ce mai mărunte și mai compacte.

Chiar dacă „Omul cuantic” nu-i o carte ac­ce­sibilă pentru oricine, iar în unele pasaje Krauss poate suna un pic prea profetic, sco­pul din spatele acestei cărți este cerce­ta­rea, prezentînd în prim-plan o imagine con­sis­ten­tă a omului de știință care a fost Richard Feynman.

Iulian BÎRZOI