Poveștile care trăiesc 1001 de vieți

Scriitorul britanic de origine indiană, Sal­man Rushie, a strîns de-această dată, între co­perțile sale, un morman de magie a­mes­te­cată cu umor. A adunat ingrediente încă din copilărie, le-a conservat în romanul său scris acum aproape 30 de ani, „Copiii în miez de noap­te” și anul trecut, pentru cei „Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți”, care îm­preună formează 1001 de nopți, le-a scos din minte și le-a modelat pe hîrtie sub forma a nouă povestiri.

Romanul gravitează în jurul unui con­flict continuu, care arde mocnit cu fiecare na­rațiune scrisă, dintre oamenii lumii contemporane și jinii, niște creaturi mitice, nu­mi­te în carte „făpturi mitice făcute din foc fără fum”, care trăiesc într-o lume „sepa­ra­tă de a noastră de un văl”. Deși Rushdie po­ves­tește, încă de la început, care este origi­nea simbolică în care se-ncadrează un an­sam­blu de personaje create de el, admițînd po­sibilitatea zvonită în popor, că „unele po­vești de demult susțineau în chip de­făi­mă­tor că jinnii ar trăi printre noi, aici, pe pă­mînt, în așa numita lume de jos”, el rupe ba­riera seriozității printr-o remarcă ușor i­ro­nică, spunînd că, în ciuda acestor zvo­nuri defăimătoare „am face bine să ne spălăm te­meinic după orice contact cu un jinn”.

Uitînd, parcă, în continuare, să-și „spele” paginile, autorul își scrie fabula-roman pre­zentînd-o, în primă instanță, pe Dunia, o prințesă a jinnilor, „botezată cu numele lumii”, care se îndrăgostește de un muritor, numit Ibn Rushd. Din iubirea lor, care a durat doi ani, opt luni și douăzeci și opt de zile, Dunia, mamă neomenească, a năs­cut un număr impresionant de copii cu pu­teri fantastice, moștenind mare parte din făptura magică a mamei lor.

Felul în care Salman Rushdie alege să-și continue poveștile este unul fantasma­go­ric, care deși pentru cîteva zeci de pagini te-aruncă în mijlocul unui basm, te „lo­vește” cu realitatea strînsă într-un paragraf, cînd te aștepți mai puțin, prin umor, iro­nie și analiza subtilă a unor probleme actuale ale lumii contemporane, precum diferențele dintre religii și acceptarea sau judecarea ateismului.

Ce urmează în carte este un război, cu-aceeași durată sim­bolică, între lumină și forțe ale întunericului, în care jinnii, copiii Duniei, joacă roluri principale, cel mai im­portant fiind cel de-a ne spune nouă, cititorilor, povești, pentru că „în general, sîntem bucuroși. Traiul ne e bun. Dar uneori ne dorim ca visele să se întoarcă. Uneori, căci nu ne-am lepădat cu totul de perversitate, tînjim după coșmaruri”.