Războiul tăcut al pionilor

• Titlu: „Jucătoarea de go”
• Autor: Shan Sa
• An: 2014
• Editură: Polirom
• Gen: Beleristică

Tabla de go e o țesătură de teritorii pe care cei doi jucători trebuie să le cucerească. Nu ar­­mele, ci „îndrăzneala și imaginația sînt vir­tu­țile care aduc victoria”. Iar personajele lui Shan Sa știu întocmai descîntecele care le trans­formă pionii în niște învingători.

„Jucătoarea de go” este o manciuriană a­do­lescentă, care se maturizează doar la masa de joc, din Piața Celor O Mie de Vînturi. De-acolo începe romanul să fie țesut, mereu în jurul a doi pioni: Necunoscutul și jucătoarea de go, al cărei nume îl aflăm abia în ultima pagină. Capitolele par a fi, de fapt, frînturi de jurnal care ajung, în final, să se comple­te­ze unele pe celelalte. Chiar dacă la început sînt desenate două drumuri diferite, nu e greu de intuit că va urma o răscruce care le va uni. Iar acea răscruce apare în vreme de război, unul care îi aduce moartea aceluia pe care jucătoarea de go l-a iubit pentru prima dată. Aceleași vremuri îl poartă pe Necunoscut, un soldat japonez, tocmai în Piața Celor O Mie de Vînturi, pentru a-i spiona pe inamici. Tradiția l-a învățat că între moarte și lașitate trebuie să aleagă, fără tăgadă, moartea, în­ve­li­tă de scriitoare în metafore.

Demonii războiului sînt îmbrăcați în chi­mo­nouri gri-violet și roz-pal, beau sake și aduc miros de primăvară, însă doar în în­chi­pu­irile soldatului. Primul joc de go îi aruncă pe toți într-un colț al minții, pentru a-i face loc unei năluce cu părul prins în două cozi și cu obrazul ars de soare. În fața tablei ei nu își vor­besc, însă ajung să se cunoască din felul în care mută pionii. El lent, fiecare mișcare fiind „aeriană, subtilă, ca un dans al cocorilor”, ea iute, cu un „joc pervers și extravagant”.

Scriitoarea își împrumută vocea celor două personaje ale sale, iar prin vorbele lor le schi­țează portretul. Ale ei în capitolele im­pa­re, ale lui în cele pare, deși la masa de go Necunoscutul a făcut prima mutare. De la ju­mătatea romanului încolo, numerotările nu își mai au rostul pentru că cele două po­vești încep să se înnoade într-o singură pînză, mai rezistentă cu cît pionii înaintează pe tablă, pînă la marginea prăpastiei. Într-un joc de go nu ai voie să te sinucizi, însă Necu­nos­cu­tul și Cîntec de Noapte și-au țesut propriile re­guli.