#Rezist în versuri

Cele 47 de poeme din „#Rezist! Poezia” m-au făcut să-mi fie dor de serile în care-am înghețat în piață. Fără să fie o colecție de po­eme complexe, încifrate și pline de sensuri ascunse, versurile celor 47 de poeți stabiliți în diferite orașe din țară sau chiar în stră­i­nătate au o sensibilitate aparte care, dacă ai ie­șit în stradă în februarie, n-are cum să trea­că de spiritul tău revoluționar fără să-l a­tin­gă.

Faptul că poemele au structuri diferite și că tratează protestele din perspective di­fe­rite n-o să te lase să te plictisești și a­so­ci­e­rea fiecărui poet cu orașul în care locuiește o să te facă să devii curios. O să-ți faci, astfel, un soi de imagine a protestului „#Rezist” din fiecare oraș din care s-a scris și cam la fi­e­care două pagini o să ai cîte un moment în care respirația o să ți se oprească și-o să zici „uau, și eu la fel!”. De la poezii scrise de bă­ieți care-au cunoscut „dragostea la prima pan­cartă” la poeme scrise de părinții care și-au dus copiii pe umeri în piețe, antologia te poate duce cu gîndul la un fel de vox liric, pus la cale de Cosmin Perța (cel care-a realizat selecția). Mai mult, motivațiile po­eților din final, în care vorbesc despre ce a­nume i-a scos în stradă la protest, vin ca un bonus care apare la țanc, înainte să te în­tris­tezi c-ai terminat de citit poeziile și că s-a ter­minat cartea. Scrise cu seriozitate, în versuri sau sub formă de hashtag-uri, te fac să te gîn­dești că oamenii ăștia chiar au ieșit în stra­dă, au luptat pentru libertatea lor și-apoi s-au dus pe la casele lor și s-au apucat să scri­e, transformînd întregul manifest stradal în­tr-unul literar. Faptul că asta a venit ca un act firesc nu te poate face decît fericit și bu­cu­ros că trăiești într-o așa lume și că tot li­ris­mul colectiv te-a lăsat, în final, să-l cu­noști și să fii și tu încîntat de existența lui.

O să-ți placă antologia „#Rezist! Po­e­zia”. E o pancartă de protest în versuri scrisă de 47 de ori, de la capăt, pe-o statuie din piață, unde fiecare și-a făcut loc. Dac-ai avut și tu pancarta ta pe-atunci, mai puțin lirică, și-ai stri­gat laolaltă cu băieții și fetele care-au scris în carte, chiar e o obligație să dai o fugă în­tr-o librărie, s-o cumperi, s-o pui în bi­bli­o­te­că și, din cînd în cînd, cînd ți se face dor, s-o citești, fără să-ți pui o „altă întrebare” e­xistențială.