Stop-cadru revoluționar

Cartea Evgheniei Iaroslavskaia (dacă poate fi numită carte) nu-i o biografie normală. Tradus de Anca Irina Ionescu, documentul scris de autoare, cu patru luni și jumătate înainte să fie executată, te trece prin toate stările și n-are cum să nu te facă să te gîndești la el multă vreme după ce l-ai terminat de parcurs. Faptul că textul în sine n-a fost gîndit drept carte, publicul fiind departe de orice gînd al autoarei, cînd a început să-și așeze cuvintele pe foaie, e o dovadă a autenticității care pe tine, cititor de rînd, te poate speria și te poate face să citești totul cuprins de o ușoară spaimă. Documentul, sub formă de jurnal, este un text scris de către Evghenia dintr-o nevoie acută de confesiune sau, așa cum ea însăși mărturisește în primele pagini, „nu pentru voi, organele de urmărire judiciară (dacă v-ar fi fost necesară numai vouă, nu m-aș fi apucat deloc s-o scriu!) – ci pur și simplu doresc să îmi fotografiez viața pe hîrtie, dar de hîrtie nu pot să fac rost decît de la Biroul de informații și securitate al lagărului”.

Textul Evgheniei a fost găsit, în 1996, în arhivele din Arhanghelsk și spune povestea unei fete de 29 de ani, din lagărul de muncă din insulele Soljentîn. Autoarea lui e directă, sinceră și scrie fără vreo reținere despre tot ce i s-a întîmplat. Dacă la început vorbește despre copilăria ei și despre cum spiritul revoluționar n-a lăsat-o în pace nicio clipă, treptat, ajungi să afli și despre cum la 14 ani a fugit de acasă și despre cum la revoluția studențimii din Petrogard și Moscova s-a întîlnit cu poetul anarhist Aleksandr Borisovici Iaroslavski, care i-a devenit nu doar soț, ci și cel mai de nădejde partener în procesul revoluționar. După arestul soțului, ajungi să cunoști o Evghenia care ar face orice să-l vadă și liber și care n-ar vedea posibilitatea atingerii libertății decît printr-o revoluție. Așa începe să-și construiască ideea unei revoluții a scării sociale de foarte jos – o revoluție a hoților și prostituatelor, printre care își caută locul și alături de care dă startul unei vieți care, în final, n-are să dureze prea mult.

„O revoltată în Rusia bolșevică” șochează prin franchețe, exactitatea faptelor și transparența tuturor detaliilor pe care Evghenia le oferă în scris. Uneori, tragedia devine și ironică și astfel ajungi să o cunoști pe autoare, ajungi să empatizezi cu ea și, de fiecare dată cînd, între paranteze, scrie mesaje organelor de urmărire judiciară, schițezi un zîmbet și-ți spui că n-ar fi existat pe lume o scriere mai demnă despre tot ce poate simți un suflet revoluționar în Rusia bolșevică.