Sub semnul morții

„Trezire leilor”, a scriitoarei de origine israeliană Ayelet Gundar-Goshen, e genul acela de carte pe care o să-ți scapi privirea încă de la intrarea într-o librărie. Pe o co­per­tă de un galben aprins, care se pierde în jumătate din chipul unei femei de culoare, cu ochi maronii și pătrunzători, stau aruncate, parcă la întîmplare, cîteva cuvinte – „toată viața ta poate să dispară într-o noap­te cu lună plină”.

Așa începe povestea lui Eitan Green, un neurochirurg care într-o seară, după mai bine de 12 ore de muncă în spital, decide să testeze puterea noii sale mașini printre du­ne­le nisipului și lovește mortal un african. După ce-și dă seama că bărbatul nu are nicio șansă de supraviețuire se pierde cu firea și fuge de la locul accidentului. Întîmplarea îl lovește pe Eitan ca un bumerang care tocmai a făcut rotocoale în zbor, căci a doua zi soția bărbatului, Sirkit, îi bate la ușă ținînd în mînă portofelul pe care-l uitase lîngă tru­pul fără viață c-o seară înainte. Sirkit nu-i reproșează nimic și nici nu-l amenință, ci îi dă întîlnire noaptea, într-un garaj din de­șert. Acolo, neurochirurgul este pus să tra­te­ze un refugiat și află că începînd din acel moment este obligat să se întoarcă în locul acela părăsit cu fiecare apus.

Povestea, construită în jurul întuneri­cu­lui nopții, devine o lecție despre con­se­cin­țe și-un constant îndemn la meditație a­su­pra deciziilor și despre influența lor. Por­tretul lui Eitan, cel mai bine conturat din ro­man, intră într-un proces complex de trans­formări, astfel că dacă la începutul cărții este perceput ca un anti-erou, un laș care refuză să înfrunte adevărul, pe parcurs a­ces­ta devine un soi de erou, care se îngri­jeș­te de refugiații bolnavi și luptă astfel, indirect, pentru drepurile lor, într-o societate marcată de violență.

Cartea schițează cu dibăcie lumea imi­granților, scoțîndu-i la suprafață dedesubturile și pictînd oamenii într-o manieră cît mai naturală și mai veridică. „Trezirea le­ilor” nu este nicidecum un roman pe care o să-l poți citi cu lejeritate, fără să fii prins în lumea cuvintelor și să te lași măcinat de în­doieli în legătură cu sentimentele pe care o să ți le trezească. Pașii parcurși alături de per­sonaje, intrigile și chinurile lor o să te facă să devii conștient de fragilitatea vieții în fața morții, dar și de formele schimonosite pe care le va îmbracă adevărul atunci cînd, după ce te va lăsa să crezi că scapi, o să plece în căutarea ta, tîrîndu-și după sine pedepsele.