Toți oamenii pelerinajelor

Care sînt poveștile cele mai des spuse de pelerinii din România care stau la rînd să atingă moaștele sfinte? Cele din comunism. Cele de atunci de cînd nu aveau voie să zică prea multe în gura mare despre Dumnezeu, religie sau icoane. În volumul „Nevoia de miracol”, apărut la Editura Polirom, cercetătorul Mirel Bănică face o radiografie a unui fenomen care este reflectat în mass-media ca fiind clădit din pornirile unor țărani habotnici, pelerinajul. Autorul spune că a ales subiectul în urma unui altfel de pelerinaj, cel academic, în care a fost prins mai bine de opt ani și în care a redescoperit ortodoxia.

Revenit în țară, Mirel Bănică îmbracă haina de pelerin peste cea de cercetător și urmărește marile pelerinaje în următorii cinci ani. Începe în 2009 cu cel de la Sfînta Parascheva din Iași, continuă cu cel de la Sfîntul Dumitru din București, apoi se alătură pelerinilor care merg să se închine la mormîntul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop și pe urmă merge la Curtea de Argeș la pelerinajul organizat de sărbătorirea Sfintei Filofteia. Autorul, fascinat de oameni, îmbulzeală și toate culorile sau mirosurile pelerinajului revine ciclic, pe parcursul celor cinci ani, în aceste locuri, se așază în mijlocul pelerinilor și urmărește ce se întîmplă acolo.

Toate observațiile sale, sutele de notițe pe care le-a luat stînd la rînd, în ploaie, noapte și înghesuială, sînt cuprin se în partea întîi a cărții, „Note de teren”, iar în partea a doua „Pelerinajul prin cuvinte de acces ” autorul definește termeni reprezentativi pentru fenomen și creează scurte prezentări ale acestora. Dintre acestea, un loc special îl ocupă mass-media pe care Mirel Bănică le consideră „vinovate” pentru decizia sa finală de a lua drumul pelerinajului. Pentru că, spune el, dacă în presă îmbulzeala de la sarmale capătă dimensiuni pantagruelice, cercetătorul și pelerinul vede în îngrămădeala sau persoanele puțin mînjite de la mîncare sînt absolut normale după orele petrecute la rînd.

Oamenii care așteaptă în șirul indian organizat de către Biserică și Jandarmerie cîte zece ore lîngă biserici sau mănăstiri sînt oameni simpli – nu în sensul folosit de mass-media – și adesea bucuroși că pot da declarații în presă despre experiența lor, cu toate că de cele mai multe ori imaginea lor este folosită pentru a-i prejudicia. Cercetarea lui Mirel Bănică, redactată în mare parte ca un reportaj de mari dimensiuni, îi conturează pe pelerinica fiind acei oameni care au nevoie de miracol și care îl caută ori de cîte ori au nevoie.