„Degustătorul” cibernetic ne ferește de otravă
Primul răcnet 10 decembrie 2018 Niciun comentariu la „Degustătorul” cibernetic ne ferește de otravă 21O echipă de cercetători din Australia a inventat o „limbă” cibernetică care poate „degusta” alimentele înainte de a fi consumate, astfel putînd fi detectați agenți periculoși, dar și eventualele substanțe la care este alegic consumatorul. Dispozitivul a fost creat special pentru alimentele din magazine, fiind cunoscut faptul că unii agenți economici mai trișează atunci cînd menționează ingredientele pe ambalajul produsului. Dacă pentru marea majoritate acest detaliu ar putea să nu fie o problemă majoră, atunci cînd este vorba de persoane cu o puternică reacție alergică față de anumite substanțe, reacție care le-ar putea provoca inclusiv moartea, atunci dispozitivul inventatorilor australieni este unul salvator. „Cybertongue”, așa cum a fost numit dispozitivul, a fost inventat de niște cercetători australieni din cadrul Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation (CSIRO).
În ceea ce privește aspectul, Cybertongue nu arată ca o limbă, ci este de fapt un dispozitiv electronic de mărimea unui pachet de șervețele, device-ul putînd fi conectat la calculator. Pentru a verifica conținutul unui aliment nu trebuie decît să folosești o mică mostră, iar într-un timp foarte scurt afli toate substanțele care s-ar putea găsi în prînzul tău. Cercetătorii australieni de la CSIRO au început deja o colaborarea cu o altă instituție de cercetare, iar împreună încearcă să găsească mai multe utilizări ale acestui dispozitiv, dar se încearcă și lărgirea spectrului de alergeni pe care dispozitivul îl detectează.
Tehnologia este în acest moment abia la început însă. Deocamdată, Cybertongue nu poate ajuta decît persoanele care nu tolerează lactoza, în primele experimente fiind folosite mostre de lapte natural și mostre de iaurt. Totuși, pe viitor, dincolo de utilizarea lui Cybertongue de către persoanele alergice, dispozitivul ar putea să revoluționeze complet și modul în care ne facem cumpărăturile. Astfel, anumiți aditivi alimentari ar putea fi detectați imediat de către cumpărător, chiar dacă aceștia nu au fost menționați de compania care a produs acel aliment, iar frica de „E-uri” ar putea să dispară.
Adaugă un comentariu