Drumeție pe smartphone

Primul răcnet Niciun comentariu la Drumeție pe smartphone 5
Drumeție pe smartphone

Cum ar fi să avem toate detaliile despre castelele, palatele, bisericile fortificate și ce­tă­ți­le din România în același loc? Ei bine, săp­tă­mîna trecută a fost lansată aplicația „Drumul ce­tă­ți­lor”, care pune la dispoziție aceste in­for­ma­ții. Momentan, ea este disponibilă gratuit pen­tru IOS și Android, putînd fi descărcată din App Store sau Google Play.

Lansată la inițiativa celor de la Bit­de­fen­der, „Drumul cetăților” oferă utilizatorilor in­for­mații despre monumentele istorice din a­pro­piere, fiind astfel un ghid de nădejde atunci cînd vrem să vizităm împrejurimile sau sîntem în vacanță. Fiecare fortificație beneficiază de o scurtă descriere și o fotografie, pentru a fi mai ușor de recunoscut.

Activarea GPS-ului îți aduce noi avantaje. Pe de-o parte, îți arată ruta cea mai apropiată și numărul de kilometri pînă la monumentul pe care vrei să îl vizitezi. Pe de altă parte, dacă îți dai check-in în apropierea unuia din aceste locuri poți primi o soluție de securitate de la compania creatoare. În fucție de numărul de for­tificații vizitate, rangul conferit îți crește (străjer, logofăt, mare vornic, voievod), iar cei de la Bitdefender te răsplătesc cu licenţe de pro­duse pentru dispozitive mobile şi calculatoare.

La descărcare, aplicația îți oferă un scurt tutorial de utilizare, fiind necesară logarea cu unul din conturile de Facebook sau de google+. Ea este împărțită în patru categorii: obiective de vizitat, propriul profil (unde poți să-ți vezi oricînd check-in-urile), topul străjerilor și o ru­brică despre feed-back și tutorialul de în­ce­put.

În primă instanță, sînt afișate obiectivele din imediata apropiere, dar acestea pot fi schim­­bate în funcție de tipul de fortificație dorit, de județul din care face parte sau se poa­te adăuga la favorite. Deși acestea din ur­mă se regăsesc în permanență pe profilul nostru, nu pot fi afișate singure pe o hartă. Prin ur­mare, nu se poate crea nici propriul ghid de călă­to­rie.

La nivel național, după doar o săptămîna de la lansare, cele mai vizitate cetăți sînt cele de la Râșnov și de la Făgăraș, avînd aproape 300 de vizitatori. Dintre monumentele istorice de la Iași, doar trei se regăsesc în lista „Drumul cetă­ților”: Palatul Culturii, Palatul Cuza de la Rugi­noasa și Castelul Sturdza de la Miclăușeni. Acestea au fost vizitate doar de cîțiva străjeri, cei mai mulți avînd Palatul Culturii, patru la număr.

Text de Florentina TITULEAC

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top