Am fost finaliști

O dată pe an, de 7 mai, în­cer­căm să înviem trecutul. Și ne pu­nem pe făcut comparați, tabele, in­fografii sugestive și inteviuri cu le­gende. Anul acesta am aflat că Mihail Majearu, zis și Vidra pentru driblingurile sale un­du­ioa­se, n-a putut participa la petrece­rea aniversară dată de clubul Stea­­ua, de rușine că n-are un costum.

Acum cîțiva ani, Du­cka­dam, îngerul de la Sevilla, își vin­dea la licitație mănușile cu care apă­rase în finala cu Bar­ce­lo­na. Și nu pentru vreo cauză umanitară. Cel în nevoie era chiar el.

Dar tot nu ne putem abține din a trasa paralele între echipa de-atunci, cîștigătoarea Cupei Cam­­pionilor Europeni, și cea de acum. Paralele trase de păr pî­nă la limita ridicolului. Într-ade­văr, în 1986 Steaua a avut posesia mai bună în fața Bar­ce­lo­nei. Dar de-atunci noi am schimbat un regim, cîteva guverne, am tă­iat patru zerouri din coada mo­ne­dei naționale, iar în materie de fot­bal, lumea s-a inversat. Chiar nu e corect să ne mai plîngem de mi­lă și să blamăm clubul Steaua.

Deocamdată nu ne rămîne ni­mic altceva decît amintirea unei nop­ți magice. Și aia, doar celor care au trăit-o pe viu. Celor mai ti­­neri le revin doar niște clipuri pe You Tube, în comentariul original al lui Cristian Țopescu și al lui „sîntem finaliști!”.

Săptămîna trecută, Steaua, în si­tuația în care a ajuns la 25 de ani de la singura cupă cîștigată de o echipă românească, a fost învinsă identic, 1-0, și de Di­na­mo și de Rapid. De cealaltă parte, Bar­ce­lo­na tocmai a ieșit dintr-o cva­dru­plă manșă istorică cu rivalii de-o viață, Real Madrid. Pe care, cu excepția finalei Cupei Re­­gelui, a tranșat-o în favoarea ei. Poate n-ar fi nimic ciudat dacă an­trenorul Realului n-ar fi Mou­rin­ho și posesia Barcelonei n-ar fi fost undeva în jurul valorii de 65%.

Ca să ajungem din nou la ni­ve­lul din trecut, România trebuie să iasă din recesiune, miliardarii să nu mai fie din carton și un alt por­tar să apere patru penaltiuri con­secutive într-o finală de Liga Cam­pionilor.

Alex VARNINSCHI