Balaci, minunea unui fotbal sărac

Scor la pauză Niciun comentariu la Balaci, minunea unui fotbal sărac 34
Balaci, minunea unui fotbal sărac

În ultimii 20 de ani, fotbalul românesc pare că a făcut tot posibilul să își piardă din identitate, atît la nivelul echipei naționale, dar mai ales la nivelul abordării jocului de către toate echipele de club. Am început să ne diluăm stilul de pe teren, iar atingerile fine și spectaculoase s-au transformat într-un joc rigid și neîndemînatic. Amintirile și filmările vechi cu driblingurile lui Dobrin, Hagi sau Ilie Balaci încep să rămînă singura noastră legătură cu fotbalul frumos.

Moartea lui Ilie Balaci ne face să realizăm ce am avut, ce fel de fotbal obișnuiam să practicăm, dar și să rememorăm un soi de onoare și mîndrie de care poate că ne-am descotorosit prea ușor. „Prințul din Bănie”, cum i se spunea în tinerețe la Craiova, a fost, în viziunea multora, cel mai bun jucător pe care l-a avut România. Deși nu a fost căpitanul Craiovei sau al naționalei României, a fost cu siguranță conducătorul de joc, creierul echipei, cel care dicta ritmul și care dădea savoare meciului prin driblingurile și schimbările sale de direcție. Hagi l-a descris pe Balaci ca fiind „un jucător complet și un om frumos”, un model pentru jucătorii chiar și în vestiar, de la viața de familie, pînă la modul cum se îmbrăca și discuta cu presa.

Jucătorul Balaci a fost esențial pentru Craiova, un fotbalist dominant pentru marea echipă pe care Craiova și-a construit-o la începutul anilor ’80 împreună cu Cămătaru, Geolgău sau Silviu Lung. Cu toate că trebuia să înfrunte nu doar jucătorii adverși, ci și sistemul, Craiova a reușit să fie campioană doi ani consecutiv, în 1981 și 1982, cu aportul decisiv al lui Ilie Balaci, care a fost desemnat și cel mai bun jucător din România în acei doi ani. Echipa lui Balaci a cîștigat campionatul într-o vreme cînd prima poziție la finalul unui an aparținea doar echipelor bucureștene, iar trofeul Primei Ligi era doar un vis interzis.

Din păcate, Ilie Balaci nu a putut dribla și moartea. Chiar dacă nu-i vom mai auzi discursurile despre fotbalul european și nici nu îi vom mai putea asculta poveștile din timpul perioadelor sale de glorie, avem speranța că fotbalul românesc și-l va aminti mereu pe cel care era supranumit „minunea blondă”.

Autor:

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top