Bîrna din ochiul sportului
Scor la pauză 28 martie 2016 Niciun comentariu la Bîrna din ochiul sportului 13Am tot vorbit despre proasta finanțare a sportului românesc, despre faptul că sînt oameni care muncesc ani de zile fără ca cineva să-i bage în seamă, în săli prost amenajate, în frig, fără aparate sau cu aparatură improvizată. Muncesc fără o alimentație corespunzătoare, pe bani care abia le ajung de la o lună la alta. Iar acesta este cazul majorității sporturilor din România, poate mai puțin în cazul echipelor de fotbal.
Cîți dintre noi ne-am întrebat, măcar în treacăt, ce se mai întîmplă cu lotul național de gimnastică al României? Ne aducem aminte de sportivii noștri doar dacă izbucnește vreun scandal, dacă vreo sportivă mai pozează într-un pictorial sau atunci cînd ne fac cinste urcînd pe podium la concursurile internaționale.
Însă dacă în cazul scandalurilor presa urlă și cîteva săptămîni și sîntem supărați că ne fac țara de rușine, atunci cînd urcă steagul României pe prima poziție îi felicităm scurt și ne lăudăm cu rezultatele lor de parcă ar fi ale noastre. Săptămîna trecută, sîmbătă, Cătălina Ponor a obținut medalia de aur în finala de la bîrnă la World Challenge Cup de la Doha. Aceasta este prima competiţie internaţională în care a concurat după retragerea sa din 2012.
Sportiva, în vîrstă de 28 de ani, a arătat că încă este îndrăgostită de sport. Nimeni nu mai credea că Ponor mai poate face performanță, însă într-un an de pregătire a reușit să ajungă din nou în formă. Iar acest lucru a fost evident și la calificările de la bîrnă unde a fost tot pe prima poziție.
Gimnasta a revenit după trei ani de pauză, iar în toamnă a suferit și o intervenție chirurgicală la tendonul lui Ahile, operație care i-a scurtat timpul de pregătire pentru această competiție cu cîteva luni. Din cauza operației sportiva a ratat și Campionatul Mondial de la Glasgow, la care și-ar fi dorit să ajungă.
Împreună cu Ponor și Diana Bulimar a urcat sîmbătă pe podium. Aceasta a cîștigat medalia de argint la competiția de la sol. În finală a concurat și Dora Vulcan, dar aceasta a obținut poziția a șaptea.
Toate acestea sînt rezultate foarte bune dacă luăm în considerare faptul că la ediţia World Challenge Cup de la Doha au participat peste o sută de sportivi din 33 de țări. Iar unele dintre acestea chiar își tratează sportivii cu respectul pe care-l merită.
Adaugă un comentariu