Către Utrecht, cu tot respectul

Era o zi a unui antrenament ca oricare altul. Mihai a intrat în ves­tiar, și-a legat strîns ghetele, a a­ran­jat jambierele fix pe pulpa picio­ru­lui, să nu-i sară la vreo alune­ca­re, și-a trecut de două ori cu mîna prin păr și a pășit pe gazon. Era o zi cu soare și cu puțin vînt la Utrecht, iar lui Mihai gîndurile îi zburau în țară, la finala de campio­nat, dar mai ales la Steaua, la O­lăroiu. Ce mult i-ar fi plăcut să prindă încă un Champions League cu Steaua. Nu pentru bani, nu pen­tru înjurii, pentru patron, flamură sau patrie. Ci pentru a brăzda banda cu păru-i creț fluturînd și punînd pi­ciorul la fiecare minge ca și cum ar fi ultima.

Dar nu se plînge nici la U­tre­cht. Chit că de la Steaua a ple­cat pe ușa din dos, fanii formației olande­ze i-au făcut loc în inima lui. Și s-a prins bine acolo. Mihai Neșu nu va fi niciodată jucătorul care va se­mna tricouri și va apărea în spoturi pu­bli­citare sau va face campanii u­ma­nitare mai mult pentru presă. El este din categoria celor care respectă spor­tul. Joacă ce le cere antre­no­rul, cît le cere și cu cît suporterii îl iubesc mai mult cu atît se am­bi­ți­o­nează mai tare. El este cel care pu­ne piciorul pe fiecare balon și care își sfarmă plămînii pentru fie­care sprint, în fiecare minut din cele 90 ale unui joc, deși are consti­tuția unui puștan de 16 ani care încă n-a dat de gustul mămăligii.

Iar la ultimul său antrenament, Neșu a jucat cum a făcut-o de cînd alerga mingea în spatele blocului. A intrat hotărît, iar Schutt, colegul său de 2 metri și 100 de kilogra­me, a căzut peste el și l-a accidentat la co­loana vertebrală, paralizîndu-l, cel puțin pe moment. Dacă ar putea să o facă acum, probabil că Neșu ar zîmbi cînd ar vedea cum au strîns rîndurile suporterii în jurul e­chi­pei și cum jucătorii îi dedică fiecare mi­­nut din activitatea lor pe teren. Pen­tru meciurile de acasă, au pregătit stea­guri de zeci de metri și scan­dă­ri și fulare cu România.

În această săptămînă, Olanda i s-a închinat lui Neșu. Noi, să ne închinăm Olandei.

Cătălin HOPULELE