Dați-ne sportul înapoi
Scor la pauză 28 martie 2011 Niciun comentariu la Dați-ne sportul înapoi 0Dacă fotbalul s-ar număra în inimi de suporter, atunci o țară-ntreagă și-ar plînge fiii. Unul cîte unul am pica, în vînt, cu inima-n dinți și cu părul încă lungit în pumnii strînși. Ne-am vîndut sufletul de-atîtea ori încît acum, cînd ni se-ntoarce sfărîmat, lipim bucățile-napoi din ce în ce mai greu. Dar, din păcate, noi nu cunoaștem limite, iar cei care pot să le traseze nu se opresc să se uite la inimile noastre.
Dacă am număra pe degetele de la mîini meciurile echipei naționale de fotbal, care seamănă cu o curbă de-a lui Gauss, am rămîne zece oameni și cu picioarele în aer. Iar meciul de sîmbătă seară l-am pune pe-al 11-lea deget sau, dacă nu, pe vîrful nasului. Bosnia nu e nici pe departe mai bună decît noi. Au jucători înalți, talentați, dar din care Marica a făcut, cînd s-a trezit orgoliul în el, jaloane. Au suporteri buni, dar nu mai inimoși decît ai noștri și au folosit ca tactică de joc, schemele lui Lăcătuș: „Haide băăăă!”. Noi, în schimb, am desenat frumos în prima repriză. Ne-am apărat pentru că așa am vrut, am plecat ca din tun pe contraatac și am avut 1-0.
Dacă jucam mai mult cu inima decît cu capul, acum poate am fi putut găsi și laude. Dar cine e Bosnia ca atunci cînd ne-a egalat, noi să mai băgăm doi jucători de apărare? Cine e Bosnia ca noi să tragem de timp în minutul 34 din prima repriză? Toate ca toate, dar cine sîntem noi? Am ajuns să fim de atîtea ori călcați în picioare, încît nici nu ne mai pasă. Ne-a bătut Albania cu 3-0, rușinos, scandalos, „și ce dacă?”. Ne-a bătut Bosnia și am pierdut șansele la o calificare, dar „rămîne mereu campania următoare”.
Dacă însă ne-am plictisi să așteptăm „campania următoare” și ne-am lua bucățile de suflet înapoi? Le-am pune sub lacăt și nu le-am mai scoate, iar singurul lucru care să ne mai emoționeze să fie nașterea unui pui de tigru la grădina zoologică? Să-i vedem pe cămătarii fotbalului românesc. Cui vor mai încerca să vîndă iluzii?
Cătălin HOPULELE
Adaugă un comentariu