Victorie la fileu
Scor la pauză 4 aprilie 2016 Niciun comentariu la Victorie la fileu 4Nu sîntem noi cel mai patriot popor, dar mereu ne-am mîndrit cu sportivii noștri și mereu am afirmat că sîntem cei mai buni în orice domeniu. În ceea ce privește voleiul însă, nu prea am avut performanțe. Duminica asta fetele de la CSM București ne-au arătat însă că echipa a crescut. Sportivele noastre au cîștigat Cupa Challenge la volei feminin, după ce a învins pe teren propriu formația turcă Trabzon Idman Ocagi.
Scorul final a fost 3-1, fetele noastre avînd nevoie de două seturi în avantaj pentru a fi sigure că trofeul ajunge la noi. Acesta este primul trofeu din voleiul femin românesc. Nici un al club român nu a mai reușit o astfel de performanță, iar această victorie este cu atît mai importantă. „O reușită istorică” au titrat site-urile. Nu o fi cupa atît de importantă, dar din perspectiva noastră este primul titlu european cu care ne întoarcem acasă.
CSM București nu a avut însă parte de un meci ușor. Chiar dacă a început meciul în forță, conducînd în primul set cu 7 la 2, gazdele au marcat apoi zece puncte consecutive, iar fetele noastre nu au mai reușit nimic. Cu toate acestea CSM și-a revenit și a egalat la 16-16, dar lupta nu s-a încheiat. Trabzon a întors scorul, dar în final tot echipa noastră a cîștigat primul set, cu 23 la 25.
Setul al doilea a fost clar al româncelor. Au condus atît în atac cît și în apărare, iar echipa turcă a trebuit să-și accepte înfrîngerea. În al treilea set, după victoria din cel precedent, echipa nostră, antrenată de italianul Francois Salvagni, s-a relaxat. Astfel Trabzon s-a desprins și a cîștigat cu 25 la 20.
Setul al patrulea a început greu pentru românce, fiind conduse cu patru la zero. Am marcat apoi cinci puncte consecutive, dar turcoaicele nu au capitulat. În final însă setul s-a terminat cu 25 la 20 pentru jucătoarele noastre, cîștigînd și meciul cu trei la unu, după aproape două ore de joc.
În această competiție româncele s-au descurcat exemplar, iar traseul echipei a fost unul cît se poate de bun. Din cele zece meciuri pe care fetele noastre le-au jucat, echipa antrenată de Francois Salvagni a pierdut doar unul, la Pireu. O altă performanță notabilă a fetelor noastre, performanță cu care ar trebui să ne mîndrim.
Adaugă un comentariu