Taverna inginerilor

Într-o zonă precum campusul Tu­dor, unde tinerii studenți mișună zi și noapte, precum o colonie de fur­nici insomniace, un mic local re­u­șeș­te să-i atragă din ruta cameră-școa­lă-club. Barul Hello îți dă la în­ceput impresia că singurul lui merit este locul în care a fost amplasat, parcă strategic, în drumul tinerilor în­se­tați sau obosiți.

Însă prima dată îți sar în ochi ce­le șase-șapte umbrele verzui care aco­peră mesele și scaunele albe din față, ascunzîndu-le de ploile oca­zio­nale. În timpul zilei le găsești libere dar pe la ore mai tîrzii locurile de-a­fa­ră se ocupă primele, iar, fiindcă sînt a­șe­zate foarte aproape unele de celelalte, cu greu îți poți face spațiu să in­tri în magazin. O altă metodă ar fi să mergi pe lîngă gardul viu care măr­gi­nește barul, însă cu mare grijă la cren­guțele ascuțite care mai ies prin­tre frunze.

Înăuntru stau agitați la o masă trei băieți care urmăresc cu patos un meci transmis în direct pe ecranul mare, cocoțat de perete. Unul dintre ei mai cere o bere și ospătărița îi dă de ales dintre Timișoreana, Ciuc și Tu­borg, căci altceva nu mai aveau. Toate la prețuri standard, de la patru lei în sus, dar ea mai încearcă să le o­fe­re și o cafea la trei lei, însă clienții re­fu­ză.

Deși în interior tinerii strigau și huiduiau cît le țineau plămînii, at­mo­s­fera tot pare mai vie la mesele de-afară, unde s-au adunat, pe lîngă stu­denți, și cîteva persoane mai în vîr­stă, venite la un pahar și-o vorbă. Și se poate discuta în voie, fără să-ți fie frică că nu te poți auzi din cauza bo­xelor din jur. Ele sînt date la un vo­lum numai bun pentru a asculta ul­ti­ma piesă hit a stațiilor de radio fă­ră să-ți faci griji că vei rata vreun de­taliu important din bîrfa pe care o spune colegul de peste masă.

În localul Hello nu poți gusta din bucate dulci sau bea băuturi exoti­ce, dar simplitatea sa și atmosfera stu­dențească prezentă la toate mesele te fac să mai rămîi pentru o vreme, la o sticlă de bere și un pahar de vorbe.

Paul ANDRICI