Vinul se bea cu motanul

Să nu-l găsești din prima și să te învîrți cîteva minute pe străduțele din spatele primăriei pe timp de se­ară, e ceva normal. Aflat în preajma studenților de la Arte sau a celor de la Universitatea „Petre Andrei” , Acaju e lo­cul unde vrei să ajungi după ce ai vă­zut prea multe filme de săr­bă­to­ri, cu oameni ca­re-și beau ceaiul la fo­cul blînd al unui șemineu, și cînd refuzi să mai asculți ne­mul­țu­mi­rile bo­bo­ci­lor refugiați în cel mai apropiat pub.

Înăuntru, pereții sînt vopsiți cu o lumină caldă, portocalie, de la ve­iozele extravagante ce sînt am­pla­sate mai peste tot. Muzica este o altă surpriză plăcută, nu doar pen­tru sonorul ei care îți permite să te în­țelegi și cu persoanele de la masa alăturată, ci și prin genul a­les. Rit­murile de jazz îți antrenează des ideea „melodia asta o știu de un­deva”, mai ales atunci cînd te pie­r­zi cu privirea pe pereții invadați de poze. Dacă la acest scenariu mai adaugi și lumînările parfumate ca­re îți aduc mirosul orientului, ai pu­tea crede că aici vin doar cuplurile de îndrăgostiți, dar nu este deloc a­devărat. În Acaju te poți încălzi la o cană de vin fiert alături de prie­teni jucînd rummy și cărți, pe care le poți împrumuta oricînd de la bar.

Și pentru că „în Acaju, esența stă în oameni”, după cum scrie la in­trare în cafenea, cînd ajungi mai tîr­ziu și te nimerești fără masă, un me­mbru al personalului imediat te va ajuta. Acesta îți va aduce una, în limita spațiului disponibil, cu grijă să nu deranjeze oaspetele nepoftit, un motan al vecinilor care se aciu­e­ază aici seară de seară. Pisoiul, o­biș­nuit cu mesenii ghiftuiți, cînd nu stă pitit sub vreun scaun, trece co­chet pe la fiecare grup petrecăreț, re­vendicînd cîte o firimitură de a­ten­ție.

Din Cafeneaua Acaju pleci cu i­­maginea unui local prietenos și in­tim, cu prețuri decente, la care po­ți apela mereu, chiar și atunci cînd nu ai cu cine să vii, atît timp cît aduci niște idei de nume pentru mus­tăcios și faci cinste cu o pungă de Whiskas.

Iulian BÎRZOI