1001 de nopti si putini spectatori

La Ateneul Tatarasi, Zilele Iasului au fost sarbatorite prin dansuri si cintece traditionale din culturile africane, europene, asiatice, precum si cele ale Orientului Mijlociu. Trupa de “dans experimental” Coconite a incercat prin spectacolul “Pe aripile visurilor” de vineri, 10 octombrie a.c., sa le aminteasca iesenilor curiosi de bucuria basmelor si sa-i poarte prin dansuri exotice catre lumi indepartate.

La ora sase fara un sfert protagonistii spectacolului inca se mai plimba agitati pe holurile Ateneului. Majoritatea sint elevi si studenti care au gasit prin dansul neconventional un mod de a se exprima si de transmite mesaje universal valabile. Desi au mai facut asta de nenumarate ori, unii dintre ei nu au scapat inca de emotii. Isi cauta parintii si prietenii pentru o urare de noroc, apoi fug in culise. Seamana mai mult cu o scena rupta din serbarile scolare; pe scaunele din sala se inghesuie numai cunostinte de-ale dansatorilor. Pare mai mult o reprezentatie intima fiindca, desi e dedicata tuturor iesenilor, putini dintre ei s-au aventurat prin frig si moloz pentru o ora si jumatate de “visare”.

Muzica incepe sa curga la volum maxim si pe scena isi face aparitia o fetita, tinind in brate cartea rosie cu povesti. Adoarme ghemuita pe podeaua de lemn si lasa visurile sa acapareze restul spectacolului. Pe fundalul de cintece grave si incantatii, “poporul egiptean” incepe ritualul de venerare a zeitatilor specifice, inchinindu-se lui Ra cu luminari aprinse in palme. Curind insa, ritmurile devin din ce in ce mai vioi si citeva “araboaice”, desprinse din “1001 de nopti”, incep un joc de-a v-ati ascuns, acoperindu-si parul despletit cu esarfe de matase, si apoi descoperindu-l din nou. Pantalonii bufanti din voal, impodobiti cu banuti, si sutinele cu paiete impodobesc trupurile Seherezadelor care stapinesc arta dansului din buric si a celui provocator de transa specific sufitilor.

Tematica religioasa continua atunci cind doi baieti, imbracati in camasi pina la pamint, ingenuncheaza pentru rugaciune, in timp ce trei ispite se unduiesc asemenea serpilor in jurul lor, incercind fara succes sa iI distraga. Cintecele provin si de pe tarimuri cunoscute, caci pe scena se incinge o hora de fete cu ii si coroane de flori. Zimbetele de pe fetele spectatorilor se transforma in priviri nedumerite atunci cind hora se contopeste cu dansul araboaicelor, expresie a unirii prin cintec si arta. Dupa o reprezentatie comica a unor clovni pusi pe glume, tonul grav revine prin dansuri grecesti, apoi medievale, spectacolul incheindu-se cu o noua aparitie a copilului adormit, calatorul generos care a impartasit cu publicul experienta diversitatii. Publicul aplauda frenetic si apoi se indreapta umil spre iesire. “Pacat ca am fost numai noi”, ofteaza un parinte.

Anca MATCOVSCHI