Arhitectă la puterea T

1001 de chipuri Niciun comentariu la Arhitectă la puterea T 45
Arhitectă la puterea T

„În Portugalia, dacă întrebi pe ci­neva despre un arhitect știe să îți spu­nă ceva despre el, pe cînd la noi, nu”, îmi mărturisește Lelia Țâțu, stu­dentă la Facultatea de Arhitectură de la Universitatea Tehnică „Gheor­ghe Asachi” din Iași. Este în anul al V-lea, dar spune că nu regretă niciun mo­ment petrecut acolo. „Doar une­ori, cînd presiunea e prea mare îmi pare rău că această facultate are atît de mulți ani de studiu. Dar acum, că se apropie de sfîrșit, parcă aș vrea să nu se termine”, spunea ea în timp ce-și așeza părul lăsat pe spate.

A ajuns la Lisabona, anul trecut, prin proiectul Erasmus. A fost ple­ca­tă pentru a doua oară, prima da­tă alegînd să studieze un semestru în Gre­cia, iar aceste experiențe au fă­cut-o să-și dorească să profeseze a­co­lo. „În străinătate sînt mult mai mul­te posibilități, se construiesc mai mul­te clădiri; la noi lucrurile se miș­că încă foarte încet”, subliniază a­ceas­ta amintindu-și de perioada pe­trecută în orașele grecești de la ma­lul mării. Deși aparent timidă, în spa­te­le celor doi ochi căprui se ascunde o persoană ambițioasă, care în­cear­că să devină o profesionistă pentru a-i putea învăța și pe alții această artă.

Ca viitor arhitect, atunci cînd rea­lizează un proiect crede că trebuie să țină cont de dorințele oamenilor și de cum văd ei arhitectura. Nume­roasele proiecte în care a fost im­pli­cată, nopțile nedormite și premiile cîș­tigate au făcut-o să înțeleagă că cel mai important lucru în acest do­me­niu este cultura pe care o are for­ma­tă fiecare persoană. A ținut cont de acest aspect și cînd a realizat vii­to­rul totem al Campusului „Tudor Vla­di­mirescu”. „Există un material pe ca­re l-am fi preferat, se numește cor­ten și arată ca un metal ruginit. Cu toa­te că materialul este prețios, foarte scump și se folosește la lucruri mult mai profesionale, ne-am gîndit că da­torită aspectului său, studenții de la alte facultăți ar putea spune: «A, uite, au făcut și ăștia de la ar­hi­tec­tură un metal ruginit.»”, explică Le­­lia pro­ble­ma de care s-au lovit cînd au lucrat la proiect. A lucrat alături de co­le­gii ei, Andrei Bujorean, A­ma­lia Va­ca­ru, Andreea Movilă, iar i­de­ea finală a ve­nit după ce și-a spus fiecare ideea, în două să­ptă­mî­ni fiind finalizată schi­ța.

Încă de la prima etapa de pro­iec­tare a totemului, echipei i s-a propus un alt material pentru realizarea a­ces­tuia. Ei au refuzat acest lucru, în­trucît ar fi fost schimbate calitatea și designul. „La noi se fac multe compromisuri din cauza banilor, dar se pot face lucruri bune și cu bani puțini. Ni s-a spus că am putea fo­losi niște șuruburi pentru îmbinarea plăcilor de material, dar nu am acceptat pentru că n-ar fi fost ceea ce am realizat noi”, spune Lelia pe un ton care-i trădează hotărîrea. În­ghite-n sec atunci cînd se gîn­deș­te cum va arăta produsul final, dar nu are de gînd să de-a vreun pas înapoi.

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top