Bătrîna și merele din dar

Copertinele tarabelor din piața Agroalimentară Hala Centrală zboară în bătaia vîntului ce anunța ploaia care urmează să vină. Domină o liniște cuprinzătoare aici. Oamenii vin încărcați cu marfă pe care o așază pe mese și deși li se citește pe chipuri că o cafea ar fi binevenită, nu evită să împrăștie zîmbete amicale fiecărui coleg de muncă. Deși vremea este mohorîtă și îți dă un sentiment de tristețe și solitudine, aici parcă este o altă stare – oamenii rîd, glumind între ei, iar femeile își povestesc una alteia ce au făcut în micul timp în care nu s-au văzut. „Dimineață abia m-a lăsat să plec Vasile de acasă cînd a văzut ce vreme e. El se gîndește că banii cresc în copaci..”, îi spune o doamnă îmbrăcată într-un paltonaș negru, acoperită de o eșarfă înflorată, alteia care o ascultă atentă.

Pe de altă parte, standurile din afara halei acoperite încă sunt sărace, iar oamenii întîrzie să își scoată marfa din cauza norilor care anunță vremea rea. Deși aici predomină florile multicolore, așezate adesea cît mai armonios, mai vezi cîte o bătrînică cu ceapă, morcovi, usturoi și varză care se pitesc pe unde pot, neavînd un loc al lor în piață. Îți zîmbesc frumos și te asigură, în același timp, că marfa lor este de cea mai bună calitate. „Cu ce să vă servesc domnișoară?”, se aude, din orice parte te-ai întoarce, de la vînzătorii dornici să te servească cît ai clipi. O caserolă cu căpșune coapte și mari este numai cinci lei, iar cartofii costă de la doi pînă la aproape trei lei, în funcție de culoarea lor. Un domn își negociază marfa cu un cumpărător pentru că acestuia i se pare prea mare prețul brînzei de burduf, care este de 12 lei. „E scump, nene. Nu mai lași din preț?”, se aude din partea cumpărătorului, la care vînzătorul îi răspunde: „nu-i scumpă domnul meu, dar hai că-ti mai las oleacă.. Cîtă brînză vrei să cumperi?”.

La intrarea în piață, observi un bătrînel cu sacoșe de tot felul, așezate frumos pe masă, așteptîndu-și clienții în timp ce rezolvă o integramă căreia îi dedică aproape toată concetrarea sa; cealaltă parte pare că o folosește aruncînd adesea cîte o ocheadă către posibilii clienți care intră și ies din piață. Vizavi de el, pe o băncuță, stă așezat un muncitor obosit care mănîncă o bucată de mușchi proaspăt cumpărată de la chioșcul din spatele său, unde vinde o femeia îmbrăcată într-un sorț roșu aprins, sub care are o flaneluță albastră, asemenea cerului de la care nu își mai ridică privirea. În spatele unei mese, se zărește o bătrînică neajutorată care se chinuie să ridice o ladă mai mare decît ea de mere verzi. Oamenii din apropiere îi sar în ajutor. „Vai, maică, cîți oameni buni! Să vă ajute Dumnezeu pe fiecare în parte!”, le spune bătrîna, dăruindu-le punguțe în care pune cîteva mere, alegîndu-le parcă pe cele mai frumoase.

de Elena VODĂ