Blondul de la Drept

Sala de lectură din căminul C5 seamănă mult cu un cabinet de limba și literatură română din liceu. Mesele sînt așezate sporadic în trei rînduri a cîte trei mese strîmbe, iar în partea stîngă e amplasată mult discutata bibliotecă a căminului.

Andrei își mută periodic locul, parcă intenționat, pentru a găsi, în cele din urmă locul cel mai confortabil, luminat, propice studiului. E la Drept, în anul al III-lea, și învață dedicat, conștient fiind că vorbele ca „trebuie mai presus de orice sa fii profesionist” nu sînt doar povești. Își petrece cîteva ore aproape zilnic în sala de lectură, iar în sesiune stă și cîte o zi întreagă, organizîndu-și metodic, pe masă, cursurile, markerele vernil și roz și pachetul de șervețele, ca un mic fort împotriva intruziunilor de orice natură. Nu stă niciodată în sala de lectură mai tîrziu de ora 22:00 și nu are o materie preferată. „Nu cred că e corect să alegi în general o materie preferată, un film, o melodie. Sînt mereu mult prea multe posibilități”, povestește privind în gol, dincolo de o cană cu vin fiert, în timp ce a fost răpit pentru jumătate de oră de la învățat pentru examen.

Merge în sala de lectură pentru că e mai liniște, deși de cele mai multe ori îi are alături și pe colegii de cameră. S-a obișnuit în mediul acela și îi vine mult mai ușor. În plus, aspectul de membru de trupă de băieți din anii ’90, îl face să fie Don-Juan-ul sălii de lectură de la Litere. În liniștea disipată pe alocuri de șoapte înfundate, în încăperea în care este mai mereu prea cald, studenții își găsesc în pauzele lungi de gîndire alți colegi pe care să-i studieze de dincolo de foile de curs. E o lege nescrisă.

Așa a ajuns Andrei cunoscut printre cei care frecventează încăperea de studiu. Se uită mereu încruntat la în cursuri și nu-și descrețește fruntea decît cînd o fată intră în vorbă cu el. În fond, puțină diversitate nu strică niciodată.

Alexandra PANAETE