Cămin de piatră

1001 de chipuri Niciun comentariu la Cămin de piatră 6

Chiar dacă de cinci luni Sorin este bărbat însurat și așezat la casă, sau, mai bine zis, la camera sa de cămin, încă e unul dintre studenții care dorm cu laptopul în bra­țe, îndrăgostit, evident de Fa­cul­tatea de Informatică. Cel mai mult însă, e îndrăgostit de Vic­to­ri­a, soția sa blondă din Repub­li­ca Moldova, de dragul căreia a re­­nunțat la burlăcie.

„Și eu gîn­deam așa înainte să mă-nsor, că nu-mi trebuie pînă la 30 de ani, pî­nă nu am și eu casa mea, o mașină…” În rest, nu e prea vor­băreț, iar Victoria e pur­tă­torul de cuvînt oficial al famili­ei. Ambii sînt în anul II de facultate și au 21 de ani. Despre mo­tivul care i-a de­­ter­minat să se ia spun doar atît: „dragoste”. Apoi pre­cizează că n-au fost „nevoiți”, ci „așa au vrut ei”, iar părinții le-au făcut pe plac.

Povestea lipită de ușa frigiderului

S-au cunoscut anul trecut, în că­minul C8 în care locuiau. Acum, în locul grupurilor de studenți a­du­nați la o țigară, pe holuri se gă­sesc uscătoare de rufe cu scu­te­ce pu­se la uscat, cu lenjerie de pat și co­pii de-o șchioapă alergînd prin­tre ele. În camera mică, cu o sfoa­ră de rufe întinsă pe diagona­lă, Vic­toria, gos­po­dina, a im­pro­vi­zat o mică garsonieră: un cuptor cu mic­ro­un­de, o mașină automată de spălat și un frigider pe care stau aranjate fru­mos cîteva poze cu cei doi.

În una din ele, cea mai mare, Victoria poartă rochie de mi­rea­să, iar Sorin are costum alb de mi­re. „Noi am făcut nunta la Put­na, pentru că el e de-acolo, din Vi­co­vul de Sus”, îmi spune Victoria în timp ce-și scoate și-și pune la loc ve­ri­ghe­ta groasă de aur de pe ine­larul mîinii stîngi.

„Dar la noi e în­țe­le­gere și respect. Uite, dacă noi n-am avut chef sa facem azi curat, așa a rămas, dar de certat nu ne certăm”. Iar cînd zice „curat”, Vic­toria se referă la cele două căni uitate pe masă.

Uneori se mai duc și la disco­te­că, dar asta nu e o prioritate. Pre­fe­ră să termine facultatea și să se an­ga­jeze la una din firmele din do­meniu.Cînd îi întreb de ce n-au așteptat un pic sau de ce n-au ac­ceptat să stea în C8 și anul acesta, ambii pufnesc în rîs, iar Victoria îmi explică același motiv: „ne iu­bim, că doar nu ne-am luat din in­te­res”.

Anastasia CONDRUC

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top