Casa pasagerilor supărați

În camera fetelor cu care ur­mea­ză să mă întîlnesc e ca la Junimea: intră ci­ne vrea, rămîne cine poate. Și at­mo­­sfera e cam la fel: boemie, fum de țigară, un strop de alcool, mai pu­­țin poezii. La ultimul etaj al că­minului din „Titu Maiorescu” se a­flă camera în care lumina nu se stin­ge niciodată și în care cei cu pretenții de liniște nu zăbovesc prea mult.

Iar faima fetelor se întinde pî­nă în afara căminului, pentru că pînă și portarul se uită ciudat la tine cînd spui că vrei să te urci la camera lor­: „sigur? Vezi că acolo e cu proble­me, cu interdicții și din alea…eu te las, dar vezi tu”.

Dar nu găsesc nimic suspect în ca­­mera inundată de soare, cu toți pe­­reții tapetați cu poze, personali­zați, a­dică la fel ca ușile de la du­lap. Ioana stă așezată pe scaun, în fa­ța geamului deschis. Fumează și a­re trei brichete aliniate în fața sa. E a­­proape ora două și fetele de-abia s-au tre­zit. În patul de sus stă cocoțată Andrada, cu laptopul în brațe. E fru­­mușică și aranjată ca o păpușă proas­păt scoasă din cutie. Cealaltă An­drada tocmai a plecat, nici Ra­mo­na nu mai e, iar „Albăstrica n-a mai dat de vreo două săptămîni pe-aici.” Ca­mera e or­do­nată și dichisită, ca de fe­te gospodine, n-ai zice că e mai mult un fel de peron cu așteptare pre­­lungită de la începutul semestrului.

Nebună, moldoveancă și albastră

„Noi patru ne-am înțeles foarte bine la început, cu toate că nu ne-am vorbit să stăm în aceeași cameră”, în­cepe Ioana povestea, printre no­ri­șo­rii de fum pe care-i suflă. „La în­ce­put a fost una de la master, care n-a stat nici două săptămîni”. Nici ele nu știu de ce-a plecat, dar se pare că n-a fost de bun augur. „După aia a ve­nit una nebună de-a dreptul, pe ca­re au alungat-o fetele din camera ei.” Nebuna a stat doar cîteva zile și s-a decazat și ea. Apoi a venit mol­do­veanca. „Ne-am înțeles bine cu ea de la început, dar pe urmă s-au în­răutățit lucrurile.” Acum stă și ea la altă cameră, dar a rămas pe același palier. În locul ei a venit Albăstrica, o fată cu părul de culoarea cerului, cu care sînt certate și pe care n-au fi văzut-o de mult timp. „A vrut și ea să depună plîngere împotriva noastră, dar noi am fost primele!” Ad­mi­ni­stratora le cunoaște și nu ezită să bată la ușa lor cînd se întîmplă ceva, sau chiar să cheme un tîmplar și să scoată butucul de la ușă cînd fetele nu voiau să deschidă ușa și mai as­cun­deau niște cavaleri prin aș­ter­nu­turi sau dulap. Se lipește ghinionul de ele, deși fetele sînt bune. Ioana chiar are o inimă mare, l-a ținut la ea pe Dorin, un băiat atît de sigur de sexualitatea lui, încît îi mai plă­cea să se plimbe pe palier îmbrăcat în rochii de prin dulapul fetelor și ma­chiat. Și pe el îl cunoaște admini­stratoarea atît de bine, încît nu-l mai lasă să intre în cămin și cum ghini­onul despre care vă spuneam e și molipsitor, interdicțiile s-au dat în masă: nici Paul, prietenul lui nu mai are voie în cămin.

Acum cîteva zile din cameră a ple­cat Cristina, fata cu hainele a­ran­jate în dulap la milimetru. Și a­nul universitar încă nu s-a terminat.

Anastasia CONDRUC