Cine plătește cuvintele?

„Nu poți scrie dacă ești fericit”, îmi dezvăluie Bogdan de la început reteța de succes. Mă privește intens cu ochii săi de-un verde sticlos, dar nu mai are răbdare să-l aprob că se grăbește să își întărească ideea: „Da­că nu se rupe ceva în tine, nu se produc sentimentele, emoția” și ri­di­că din umeri, convins că asta e sin­gura explicație.

Bogdan e student în anul trei la Literatură Comparată și scrie poe­zii din liceu. Numai că el nu și-a ținut gîndurile într-un sertar prăfuit de vreme, ca alți liceeni, fără ca nimeni să știe de ele. În clasa a zecea a avut „curajul sau nesă­bu­in­ța” spune el, să „facă o foiță litera­ră”. „Revista am scos-o doar cu banii noștri de buzunar. Pe atunci, am numit-o «Der Traum», adică Visul”, îmi explică mîndru și în col­țul gurii i se ivește un zîmbet ghiduș.

Debutul propriu-zis și l-a facut un an mai tîrziu, în toamna lui 2006. „Atunci, în patru reviste mi-au fost publicate simultan poeziile”, îmi spu­ne pe un ton degajat, gesti­cu­lînd cu mîna în aer, ca să înțeleg mai bine, în timp ce soarbe din paharul de cafea. În trei ani de zile a reușit să strîngă peste zece premii la di­fe­ri­te concursuri naționale de litera­tu­ră. A ajuns să scrie în reviste precum „Hyperion”, „Poezia”, „Cons­te­lații ieșene”. Ba chiar și în „Dacia Literară” sau „Convorbiri Litera­re”. Știe însă că fără cunoștințe nu ar fi ajuns așa departe, fiindcă „fără ele, în lumea asta a literaturii ești mort, nu poți face nimic”.

Doriti poate și-o poezie?

Bogdan nu s-a ocupat dintotdeauna doar de poezie, ci a co­che­tat și cu celelalte specii literare. „Am două romane începute de ce­va vreme, pe care, bineînțeles că nu am mai reușit să le termin. Am scris și puțin teatru, dar cel mai mult merg pe poezie”, îmi mărturisește în timp ce ochii îi fug pe geamul unde stropii de ploaie se izbesc în tandem în întunericul serii.

E destul de ocupat, așa că mare parte din timp și-o petrece prin ce­na­clurile ieșene sau mai nou, lu­crînd la revista „Junimea stu­den­țească”, la care este redactor șef. „E o mare provocare pentru mine” și ochii i se umplu de bucurie.

Se ridică de la masa la care stăm ca să fumeze „o mică tigară”. „Știi, scriitura e o pasiune, se pot face bani din ea, dar nici cît să trăiești mo­dest”. De aceea, a lucrat la agenții de vînzare și distribuție pînă la firme de turism. „Sînt un tip că­ru­ia îi place adrenalina, căruia îi pla­ce să evadeze din monotonia zil­nică. Scriind, pot face asta. Dar cu banii ce fac?”, și cuvintele i se risipesc în liniștea nopții, o dată cu fumul de țigară expirat prelung.

Roxana MĂCIUCĂ