Claudiu are grijă de viață

1001 de chipuri Niciun comentariu la Claudiu are grijă de viață 0

„La română învățasem o tehnică li­terară, se numea «tehnica bulgă­relui de zăpadă»”. Cam așa este și a­ici, toți sîntem consumatori”, îmi spu­ne Claudiu. Pentru el, în afacere e ca-ntr-un sport: diferența dintre un amator și un sportiv de performanță este perseverența, conștiinciozitatea și mai ales frecvența cu care îți faci an­trenamentele. Este în LifeCare, o com­panie distribuitoare de produse bio în sistem multi-level marketing (MRM) de un an jumate și în opt luni de muncă a ajuns director. „Dar nu există relația șef – angajat”, îmi spu­ne. Mai mult, el este angajatul celorlalți, pentru că „este de datoria mea și am tot interesul ca ei să profite de a­vantajele oferite de companie. Eu îi ajut, mă duc unde sînt chemat de ei.” U­nul dintre avantajele pe care le ve­de este faptul că sistemul MLM „te ajută să faci ceva ce-ai făcut toată via­ța și pentru care nu ai fost plătit ni­cio­dată: reclama”. Pentru că el recomandă și prezintă celor din jur utilita­tea produselor bio. „Mai con­cret, ca să înțelegi, le arăt că șam­ponul meu din baie le aduce bani”.

Raiul din România

Este în anul al doilea la Fa­cul­ta­tea de Teologie Ortodoxă și crede cu tărie că s-a născut în locul potri­vit, „nu cum cred unii. Pentru mine țara asta este Raiul”. Îi place să fie în­conjurat de oameni și spune că cea mai mare satisfacție în afacerea lui es­te faptul că vin oamenii la el și-i mul­țumesc că datorită informației pe care le-o distribuie a­ceș­tia sînt mai a­proape de ce-și doresc de la viață. „Ca să-ți faci o idee, am 300 de oa­meni în structurile mele, dintre care cunosc maxim 15 – 20”, recunoaște a­cesta. Deși a avansat în funcție, fa­ce același lu­cru ca acum un an și ju­mă­tate, „doar că acum o fac mult mai eficient”. Spune că entuziasmul de la început, neegalat de informația co­res­pun­ză­toare, poate fi mai mult dă­unător decît be­ne­fic. Dar cum a știut să-și administreze bine datele, acum fa­ce peste 2000 de lei lejer și nu e con­strîns de nici un program, lu­crea­ză în timpul liber „și nici nu trebuie să am vreo diplomă de specialitate”.

Chiar dacă va fi „rînduit de sus” să-și urmeze vocația presupusă de fa­cultatea la care este, spune că LifeCare va fi compania a căror produse le va folosi și recomanda. Spune că, în a­fa­ră de lucrul cu Dumnezeu, „care es­te și cel mai frumos”, lucrul cu oa­me­nii este cel mai greu. Îl în­treb din nou dacă nu vrea să-și ur­me­ze vo­ca­ți­a de preot, și recunoaște că a­re planuri și în sensul facultății, dar că în­vă­țat să aștepte. „Sincer cred că El ști­e cel mai bine, eu i-am pus pro­iectul meu pe masa Lui de lucru, dar știu că ok-ul pentru acel proiect va veni la timpul cuvenit. Mi-am dat sea­ma că, dintre noi doi, El e cel cu de­ci­ziile înțelepte”.

Ioan STOLERU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top