Copilul cu dungi și jante de aluminiu

Zilnic se plimbă alături de meșteri care de multă vreme au asimilat tot ce în­­seamnă tuningul auto, doar, doar mai prin­­de ceva despre această meserie. Ga­­briel Cocuț a fost vrăjit de la 14 ani de lumea mașinilor colorate, cu jante ale căror răsuciri în sens invers față de cum se învîrt roțile hipnotizează străzile Ia­­șului.

Tînărul face deocamdată doar po­­­lizări și „mai schimb eu părțile la ma­și­na mea unde am instrumentele ne­ce­sa­re. Dar încă nu consider că sînt un as în tuning. Deși știu toată teoria din spa­te­le ei, practica încă este la început”, îmi povestește acesta pe un glas vesel, ca de copil.

„Chiar dacă nu e a lui, o tratează ca pe copilul său. La fel mă port și eu cu Opelul meu.”

De un an și-a cumpărat o mașină no­uă, iar odată cu ea a început să ia naș­te­re și micul garaj în care învață se­cre­te­le tuningului. Ca mulți alții, și el a în­ce­put „cu un bec albastru cumpărat din ba­zar, pe care am dat doar cinci lei. Iar mie îmi place ca autoturismul să lucească, să îmi pot oglindi chelia în el, astfel, cu o cîrpă și niște pastă, am început să o lus­truiesc cît de tare am putut.” Gabriel se oprește pentru o secundă ca să-și aprin­dă o țigară, în timp ce privește parcă dez­legat de lumea din jurul lui la garajul unui prieten de-al său, care lucrează la ca­po­ta unei mașini. „Chiar dacă nu e a lui, o tratează ca pe copilul său. La fel mă port și eu cu Opelul meu, investesc sentimen­te, nopți nedormite, pînă reușesc să-l tran­sform în ceva de care să fiu sigur că-s mîndru.” Prima dată cînd și-a dat sea­ma cît de mult înseamnă bolidul său pentru el a fost tot acum un an cînd mama sa se întorsese înapoi în țară. „Ei, am intrat într-o ceartă și ea mi-a luat cheile de la mașină. Eu am ieșit în seara aceea pî­nă afară, dar pe drum mi-am dat seama că nu pot rezista fără să stau la volan, așa că m-am dus la mama și i-am explicat ce era condusul pentru mine.”

Deși Gabriel are unele preferințe des­­­pre în care ar trebui să arate o ma­și­nă modificată, un singur model îi este mai drag decît celălalte. „Tuningul cred că trebuie să-ți ofere o personalitate atît ție, cît și mașinii tale, iar eu mai am una pe care am făcut-o în stil retro. Adică i-am modificat capota și bumper-ul să ara­­te ca și cum ar fi ruginite”, îmi ex­pli­­că tînărul stînd într-o poziție mîndră în fața autovehicului cu pălitură desena­tă. Gabriel îmi povestește că această mo­­dă a pornit tocmai din Germania, du­pă ce un bărbat își distrusese într-un in­cen­­diu o mare parte dintr-un Audi. „Ti­pul disperat, ce face? Schimbă tot, îi pune un motor de trabant, în loc de portiere scîn­­duri, iar ca volan avea o jantă. Pe aco­lo îți permiți să umbli cu așa ceva, zici că-i modă nouă și lumea înțelege, dar la noi rîde și bunica cînd te vede umblînd cu așa ceva.”

Își termină de fumat țigara și arun­că pe unde apucă mucul. Se oprește în drep­tul a trei tineri, care au venit la garajul co­legului său pentru unele modificări. „Aces­­tora, la cum îi văd, le pasă doar să arate șmecheri cînd merg pe stradă, dar abia după ce ajungi să ai trei bor­că­­ne­le în care să-ți strîngi bani pentru fie­care pie­să, știi că ești pasionat cu ade­vă­rat de tuning.”