Cu destinul tras prin inel

Cînd se însoară, bărbații își pun bocceaua-n magazie, iar drumurile nu  duc mai departe de casa și mesele ne­vestei. Pe argintarul Aurel Cră­ciun, căsătoria l-a trimis în jumătate de ța­ră, iar din Alexandria a ajuns în Iași, unde, în fiecare zi, încearcă să ducă mai departe tradiția argintarilor. „Eu de la socru-miu m-am perfecționat pe aur, iar într-o zi a venit la mine și mi-a zis că începînd de anul asta tu mergi cu mine peste tot”, și așa au ajuns mai întîi, la 24 de ani, în Vatra Mol­do­viței, luînd la pas, cu metalul în spa­te, fiecare loc din Moldova.

Parcă și el e tras prin inel, iar cei 52 de ani stau ascunși sub borul pă­lă­ri­ei, alături de ochii săi co­pi­lă­roși. Îți vor­bește încet, calm și de în­da­tă îți dai seama după accent că nu este de al zonei. Pe masa din fața lui se întind pile de diferite dimensiuni, foarfece sau ciocane, iar cînd se uită la micul atelier ambulant, își dă sea­ma că a­ceste scule l-au ajutat să-și ți­nă și co­pii la școală.

Tot școala a fost și motivul pentru care a ajuns în Iași, mărturisește el. „O­rașul a fost cu un scop. Aveam co­pii la școală, băiatul era la liceul pe­da­gogic și mi-am dorit să studieze fa­cul­tatea. Eram sigur că fata și bă­ia­tul or să termine liceele, iar din 1994 am ajuns în Iași”, continuă el.

Opt inele înfipte într-un burete de-un galben negricios sînt dovada mă­­iestriei lui Aurel. Argintii, cu ini­mă în mijloc, cu o mică piatră sau în forme regulate, micile lui manopere au fost înlocuite de produsele vîn­dute în centrele de amanet, magazinele de bijuterii și așa mai departe.

Bijuterii de la Aurel

Cu 20 de ani în urmă, pe vremea lui Ceaușescu, „de la șapte pînă la șap­te lucram încontinuu. Lucram stra­dal, într-o piață, lîngă un magazin alimentar sau pe bulevarde. Nu a­veam timp de nimic atunci, și abia mîncam din mers. Atunci aurul era și scump, iar chiar înainte de 1989, el ajunsese pe la 1000 de lei gramul, cînd un sa­la­riu era de 2000 și un pic. Oamenii purtau foarte mult argint și alamă”, își aduce aminte Aurel. Acum, spune că a rămas singu­rul argintar din zonă și chiar dacă o lucrare e între 10 și 30 de lei, co­men­zile sînt din ce în ce mai puține.

Nu s-a îmbogățit din meseria as­ta, spune că nici nu și-a propus lucrul ăs­ta. Acum, cu doi nepoți, speră ca mă­­car unul dintre ei să devină interesat de această tradiție. Aurel i-ar fa­ce bijutieri, însă pînă acum nici bă­ia­tul cel mare nu i-a urmat calea. „Sînt trei lucruri în viață pe care omul nu le poate da moștenire unui copil: min­te, noroc și soartă. I le dă Dumnezeu, dar el tot moștenește ceea ce facem noi.”

George GURESCU