Cu peștele la plimbare

„Tu unde dracu’ te crezi aici, de ce ai luat atîta cozonac? Ce fa­cem cu tot ăsta?”, îi zice un băiat un pic burtos, da’ mai degrabă nervos, unei firave fete copleșite de co­șul de cumpărături. Săraca își fă­cu­se de cap, cumpărînd prea multe provizii pentru Paște, în timp ce el degusta mere verzi și se scărpina în buric. Așa că tînăra a trebuit să-și re­pare greșeala și să pună cîteva produse înapoi la locul lor. Aș vrea să stau să văd dacă n-a încurcat și iepurașii de ciocolată cu înghețată pe băț, dar privirea mi-e surprinsă de masculul alfa și mă furișez mai departe.

Nu apuc să fac cîțiva pași că mă lovește un cărucior grăbit, în care-s aruncate vreo patru cofraje mari pli­ne cu ouă, iar privirea pierdută a celui care mă împinge din spate îmi spu­ne involuntar că abia aș­teaptă să plece dintr-acest furnicar. După el nu mă mai iau, că s-ar putea să mă pierd și eu.

PET-uri și omletă

Din cînd în cînd, simt nevoia să mă mai liniștesc și dau o fugă în dreapta, la raioanele cu haine, pe unde bate vîntul. Doar patru angajate care sortează și a­ga­ță haine noi de umerașe. Și încă vreo doi, trei rătăciți pe la sticlele de vin, în rest toți se îngrămădesc la mîncare. Dar, cum treci de peș­te, cum se umple Carrefour-ul. Să nu mai zic de fri­giderul unde-ar tre­bui să fie carnea de miel, pe ca­re o doamnă brunetă zorește să-l mai umple.

Se vede că unii sînt aici de azi dimineață și că între timp și-au dat seama că mai trebuie să și mă­nîn­ce, că-i coadă la măsuțele rotunde din fața standului cu preparate cal­de. Lîngă ei, cărucioarele pline aș­teaptă alți cozonaci și sticle cu vin. „Eu zic să dormim în mașină, că oricum venim aici și mîine”, aud o voce de undeva din stînga. Înapoi la carne, unde acum frigiderele sînt aproape goale. Numai peștele stă în voia lui pe bucăți mari de ghea­ță, de ai impresia pentru un mo­ment că ești într-o emisiune Dis­co­ve­ry. Și cineva s-a săturat de vopsit și de ciocnit ouă și-a trecut la om­letă, că, pe lîngă două cofraje, a­re căruciorul plin cu sticle de ulei.

Dar la casă vezi care-s a­de­vă­ra­tele intenții pascale ale oamenilor. Dacă o doamnă durdulie are grijă cu cofrajele de ouă, să nu cumva să sca­pe vreunul, al ei camarad de via­ță se uită aparent absent, dar cel mai probabil numărînd în gînd, cum îi trec PET-urile de Golden Brau prin fața ochilor, pe banda rulantă. „Du-te tu și mai ia două, că nu cred că ne ajung astea”, îi spune băr­ba­tul puștiului care nu stă prea mult pe gînduri și o ia la fuga înapoi spre rafturi.

Ioan STOLERU