De trei ori “saru’mina”

Aici nu miroase a Nova Brazilia iar pe birou nu zace nici o ceasca eleganta de portelan plina cu zat. Pe oriunde au calcat studentii, in secretariatele facultatilor de pretutindeni s-au obisnuit cu pauzele lungi la cafea, cu vorba goala, tonul ridicat a cearta si canile cu nes dosite prin dulapioare. In biroul Departamentului de Relatii Internationale de la Universitatea de Medicina si Farmacie s-a pierdut de mult traditia. Studentii straini, dar si cei romani care au treburi cu burse si plecari in strainatate nu stiu ce-i asteptatul la cozi. Programul poate fi depasit fara isterii iar lozinca: “vino miine ca azi musc” nu este scrisa pe usa.

Doamna secretar Mihaela Sirotta stie sa zimbeasca frumos, asezindu-si ochelarii mai bine pe nas, te primeste de la prima incercare si te uimeste cu o aliura de adolescenta. Poate si parul scurt, tinuta in blugi si vorba buna fac din  tinara secretara opusul damelor cu parul tapat, plin cu fixativ, mereu ocupate si nervoase, cu zimbetul inacrit pe buze. Un fel de “asa da, asa nu” al secretarelor aflate in serviciul studentilor curiosi din fire. Cele mai aglomerate perioade sint cele in care se fac inscrieri pentru programele de schimburi studentesti. Toata bataia de cap tine de pastrarea legaturilor dintre universitatile din Europa, intocmirea actelor si tot felul de proceduri.

Desktopul calculatorului de serviciu nu este personalizat, de pe ecran nu zimbeste nici o fata de bebelus, nepot sau catel latos cum intilnim stim noi unde si sotii cu berea in mina. Rigoarea domneste in incaperea cu ferestre ogivale, cu miros cald. Pina aici n-a ajuns izul de medicamente pe care-l simt in nari medicinistii, iar sobrietatea nu se pierde in nici un caz, doar se imblinzeste.

O secretara naturala

Doamna Mihaela are grija sa-si aranjeze mereu parul si hirtiile de pe birou. Chiar daca am gasit-o ocupata, cufundata in dosare, si-a lasat munca si a stat de vorba pina am binevoit sa plec eu.

Mare lucru. De obicei “secretara de oriunde” iti arata usa in cazul in care ai uitat pe unde ai intrat si-ti arunca la urma o cautatura urita, sfredelitoare. A doua oara ai emotii si rogi un coleg sa intrebe. Apoi te mira, cum, doamne iarta-ma, femeia aceasta tinara, frumoasa si binevoitoare poate fi si secretara in acelasi timp? Nu se incadreaza in “standardele” stabilite de conventia “sictiritelor din secretariate”. Nici macar nu foloseste rujul rosu aprins care sa-i contureze buzele, creionul negru si tocurile care scot din minti sefii. Aproape ca tii drag sa mergi chiar si fara treba, sa ii urezi o zi buna si sa o mai intrebi de sanatate. Cind vrei sa afli o nota insa, stii ca trebuie sa calci alt prag si abia de atunci incepe sa-ti ploua in cap cu galeata.

Paula SCINTEIANU