Design cu mustață și lentile de contact

„Design-ul este un moft pentru oa­menii cu bani”, spune John Prisecariu cu convingere în voce. Nu ascunde faptul că ceea ce face el este pen­tru oamenii care au bani și care vor să investească în imaginea afacerii și că nu este o neapărată necesitate. Deși e student în anul al II-lea la Fa­cultatea de Arte Vizuale și Design de la Universitatea de Arte „Geo­rge E­nescu”, atunci cînd vine vor­ba desp­re cei cu care face par­te­ne­riate, nu se dă în lături de la negocieri. Nu s-a li­mi­tat doar la design web sau pentru te­lefon, ci a în­cer­cat să facă și logo-uri, bannere, flyere, caricaturi sau i­lus­trații.

Spune că a exersat caricaturile de fiecare dată cînd a prins ocazia, chiar și în autobuz cînd desena șo­fe­rul. „Desenul la noi în familie este na­­tiv”, afirmă acesta și îmi explică fap­tul că și ceilalți cinci frați pe care îi are sînt talentați la desen. De mic a știut asta de aceea a și mers la Li­ce­ul de Arte din Bacău, la arhitectură, dar după trei ani și-a dat seama că acest domeniu îi limita imaginația, așa că s-a transferat acolo unde limi­tele treceau dincolo de linii și clă­diri.

Start în afaceri cu 1.000 de lei

„Mi-a dat 1.200 de lei”, își a­min­teș­te John de cel care i-a dat primii bani pentru a-și porni o afacere. A­ces­ta era un vecin nou venit în zonă cu care a discutat doar de cîteva ori, dar care i-a susținut ideea de a-și face o afacere. Din acei bani John și-a luat un calculator și a investit în echipament.

Casa în care a crescut era prea mi­că pentru că locuia împreună cu fra­ții și părinții săi așa că a decis să ple­ce să stea în chirie. Asta cînd a­vea puțin peste 17 ani. Atunci a desco­perit o platformă online pentru free­lanceri unde putea să își aleagă un proiect căruia să îi facă designul și pentru care să fie și plătit. „Nici nu am înțeles ce trebuie să fac”, po­ves­te­ște despre prima experiență.

Pune mîna pe telefon, își trece degetele de cîteva ori pe ecran și îmi arată un de­sen cu un cățel și două pisici care merg. Nu asta i se ceruse, ci trebuia să facă o emblemă stilizată a unui concept, „Hello kidney” (n. red. ri­ni­chi). L-a scos la capăt și a luat cei 30 de dolari care i-au fost promiși. Ba­ni pe care a încercat să-i înmulțească, fă­cînd tot mai multe proiecte. A pierdut cîteva luni făcînd asta, fiind o perioadă în care dor­mea puțin, mîn­ca ce apuca, dacă a­vea ce, și muncea. „Aveam niște cearcăne ne­gre. Era să intru și în depresie”, po­ves­tește acesta. Dar după ce s-a întors acasă cu tot cu echipament, în scurt timp a reușit să își strîngă su­fi­ci­enți bani să meargă la facultate.

Acum, încearcă să îmbine spiritul antreprenorial cu studenția și și-a în­chiriat o casă pe care o împarte cu pri­etenii care îi sînt și parteneri în afacere. Ceea ce l-a făcut o persoană mai matură, care l-a lăsat pe micul Ionuț în perioada copilăriei și l-a che­mat pe John, un băiat nu foarte înalt, cu o mustață și un „cioc” par­că desenate pe chip și cu un zîmbet optimist.