Din mantaua ca o rodie

1001 de chipuri Niciun comentariu la Din mantaua ca o rodie 2

Își netezește cu dosul palmei o sa­co­șă din care iese un colț de barbă și-un petic roș-alb de mînecă. Marcel a trebu­it să se schimbe în mașină „ca să nu mă vadă copiii”, îmi zîmbește amuzat, băr­batul rotofei. Își scoate o batistă, „de asta am uitat”, și-și freacă obrajii pentru a face să se mai ducă din fardul care-i dădea bujori. Fiindcă e actor de peste do­uăzeci de ani, s-a obișnuit să-i mai sca­pe vreun contur neșters, ca după re­prezentație. „Și fiin’că îs bătrîn, mă mai oprește și-mi mai zice lumea pe stradă că mi-am uitat acuarelele pe față”.

În timpul liber, tot din drag de sce­nă, se deghizează fie în clovn, fie în Moș Crăciun, „după anotimp”. Așa a a­juns să lase „mutrele serioase pentru cei mari” și să-i amuze pe prichindei, ca­re „sînt de o mie de ori mai greu de mul­țumit”. Le-a învățat jocul, la în­ce­put ghicind ce ar putea să-i bucure sau, din contr să-i sperie, și n-a renunțat la ideea că după ce sporovăiesc, cei mici trebuie să rămînă cu ceva folositor.

Nu vi­ne din Polul Nord sau Laponia, și-n loc de sanie trasă de reni are o Alfa Ro­meo din 1998

Din punga pe care-o tot foșnește scoa­te întîi barba cu zulufi albi, pe ca­re și-o potrivește c-un elastic, aproape de urechi și haina roșie pe care și-o tre­ce doar pe umeri. Scotocește prin sa­cul din plastic după căciula cu moț al­b și-și drege vocea într-un „ohohoho, moșu’ n-are nimic pentru tine în de­sa­gă, fetiță, trebuia să-l suni cu o oră mai de­vreme sau să-i scrii”. Și rămîne cu vo­cea de bătrînel care-ar vrea să întîndă ori­cui o bucată de hîrtie și-un pix. Deși el nu vi­ne din Polul Nord sau Laponia, și-n loc de sanie trasă de reni are o Alfa Ro­meo din 1998. Glumește că la bloc n-ar fi avut unde ține renii și a trebuit să-i de­a.

Lui Marcel nu-i vine greu să intre în rolul moșului, „de dimineață tot fac asta”, povestește el, cu gîndul la fe­ti­țe­le pe care le-a vizitat puțin mai de­vre­me „pentru că voiau să-l vadă pe Mo­șu’ înainte de Crăciun”. Fiind și zi­ua uneia dintre ele, părinții i-au făcut pe pla­c și l-au „comandat” pe bătrînel, ca­re a venit cu pași apăsați și a bătut de trei ori cu toiagul în ușă. „Bățul mi-a fost mai greu să-l găsesc, trebuia să se­mene cu cel din cărțile de povești, așa că am bătut drumul pîn’ la un meșter de pe lîngă Botoșani să mi-l cioplea­s­că”, și-și aduce aminte că la fel a fost și-n cazul sacului pentru care a mers la o croitoreasă cînd materialul din catalog nu corespundea cu „ce mi-au tri­mis ei”. De altfel, cu restul costumației n-a avut probleme, n-a fost nevoie să-și pu­nă o pernă în dreptul burții, „fiin’că pe asta o am de la natură, slavă Dom­nu­lui”. Iar pentru că părul îi era deja a­lb, cu barba a trebuit să se mai joace, să o facă să arate precum culoarea sa na­turală. „Oricît i-ai face să rîdă, copiii văd mai bine detaliile decît cei mari.”

Socotește că e deja tîrziu și „doam­na Crăciun probabil mă așteap­tă”, iar în minte îi revine un cadou căzut prin­tre scaunele mașinii, pe care nu l-a văzut cînd unul dintre părinți a coborît în par­carea de pe alee și i-a umplut de­sa­ga cu jucării. „Cumpărăturile nu intră în preț”, șop­tește el poznaș, ca și cînd mi-ar zi­ce un mare secret, și-și duce grijuliu un de­get în dreptul gurii, „vezi să nu ne-au­dă adevăratu’ Moș”.

Mădălina MORARU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top