Dorințele bătrînului Charlie

Pescarul Charlie e așezat pe un colț al bagajului de călătorie, al­ături de o bucată de covrig deja muș­ca­tă. Pe cap îi atîrnă pălăriuța maronie din mătase, pe care o pierde de fiecare dată cînd este mutat dintr-o parte în alta. Willian Sieverdt este tatăl lui Charlie și actor-păpușar la Trip Teatro Rio de Sul, din Brazilia. Un tinerel la vreo 40 de ani, cu păr castaniu și cu colțurile gurii mereu îndreptate către urechi, într-un continuu zîmbet.

De după o plasă vișinie care-i ține loc de paravan, Willian, care-l plimbă strîns în mînă pe Charlie, se luptă cu un rechin. Scîncetele sale și urmele pumnilor pe pînză fac prichindeii din primele rînduri să sară de pe scaune cu pumnii strînși ca să fie cît mai aproape de eroii lor. Cînd cei doi ies ciufuliți din ascun­ziș, un val de hohote izbucnește din se­nin și face Sala Mică a Teatrului Lu­cea­fă­rul să prindă viață. Cînd micul joculeț se termină, doamnele educa­toare se îngrămădesc să-i pună pe puști într-un șir indian perfect și să-I tragă spre ieșire. Ca să nu-i piar­dă, femeile leagă trei eșarfe una de alta și ele agață mînuțele celor mici. Pe ușile teatrului, un șir de furnici merg agale spre ieșire, chicotind vesel.

E aproape ora amiezii și Willian tocmai și-a terminat ultima reprezen­tație din cadrul Festivalului Interna­țional de Teatru pentru Publicul Tî­năr. „Gata, puteți să plecați băieți. Show-ul s-a terminat!”, le spune Willian rîzînd noilor săi prieteni din Vietnam. Are aproape 24 de ani de cînd este actor-păpușar și aproape tot de atîta timp și-a început călă­t­o­riile prin lume cu marionetele sale, pe care și le-a construit chiar el. Pe Charlie însă recunoaște că nu el la creat, ci o prietenă de-a sa care trăieș­te pe una dintre insulele din apro­pie­rea Braziliei. Într-o zi i-a spus fetei că are nevoie de o nouă păpușă pen­tru spectacolele sale, care trebuia să arate ca un pescar bătrîn. S-au a­muzat copios cînd fata i-a zis că unul dintre vecinii săi a fost pescar în ti­ne­rețe și că se numește Charlie, așa că nu era greu de ghicit cu cine avea să semene marioneta.

Willian se grăbește să-și strîngă jucărioarele ca să lase scena liberă pentru trupa ce urmează. Viața pes­carului Charlie este îngrămădită în­tr-un rucsac, în care el își ocupă, la final, locul dintotdeauna. Pe rînd, în desaga actorului se îngrămădesc doi peștișori, o bărcuță și cîteva fî­șii de material care țin loc de paravan. Dacă-i pui să stea alături, Charlie pare să fie o proiecție din viitor a lui Willian, trăsăturile lor confun­dîn­du-se în mod aproape caraghios. „Știi cum se spune – dacă stai mult timp cu cineva începi să-i semeni”, zice Willian rîzînd și flutură cu do­uă degete mînuțele pămîntii ale păpu­șii.

Cînd era mic, Willian visa să de­vină șofer de camion ca să călăto­reas­că prin lumea întreagă. În li­ceu, cînd s-a apucat de teatru, a înțeles c-ar putea s-o facă și așa. Prima da­tă a urmat pe scenă doar el, dar cînd a avut ocazia să țină în mînă o pă­pu­șă a știut că asta i se potrivește mai bine și n-a vrut să mai facă alt­ce­va. „Poți să exprimi la fel de mul­te prin intermediul unei marionete, pe cît ai transmite dacă ai juca tu singur. Eu nu cred că există două tipuri diferite de actorie, e doar tea­trul și atît”, rîde tînărul în timp ce se chinuie să împăturească o buca­tă de material.

Cel mai mult îi place în toată că­lătoria asta artistică pe care și-a în­su­șit-o că poate să se apropie de oa­meni. Pentru el, momentele de ge­nul acesta, cînd artiști de peste tot din lume se întîlnesc într-un loc, sînt cele care dau naștere unor legături de tip domino. Prin ciocnirea piese­lor lanțul se formează și imaginea pe care o formează este „una de-a dreptul magică”.