Drapelul cu amintiri

1 Decembrie e la fel ca prezentul românilor, mohorît. Nu pot să nu re­marc un soi de moleșeală în atmosfe­ra de pe străzile din Alba Iulia. Da­că n-ar fi cei aproape 500 de studenți basarabeni care s-au adunat de prin toate centrele universitare ale ță­rii, cred că orașul mi-ar fi părut pe drept trist în această zi.

„De mic copil ai urît minciuna, altfel nici nu se poate, așa îți era fi­rea”, cîntă Adrian și Victor din chitară și voce. Sîntem 44 de tineri în autoca­rul Teatrului „Luceafărul” din Iași și am plecat de cîteva ore spre Alba. „Cu drapelul românesc ai ieșit să faci dreptate”, continuă cei doi, acompaniați de mai bine de jumătate dintre cei din mașină. S-a așezat fiecare cum poate, cît mai aproape de mijloc, și fredonează mai încet sau mai tare versurile piesei „Drapelul româ­nesc”. La fel ca în melodie, au plecat și ei să facă dreptate, să arate că cei de peste Prut nu și-au uitat țara mamă.

„Anul ăsta e slab tare. În alți ani se întîmplau mai multe chestii, dar acum nu prea s-au mai implicat au­toritățile”, îmi spune un tip din parcul din fața Cetății. Are un stand un­de vinde mici și „vin cald”, adică vin fiert, alb.

O studentă basarabeană ne îm­par­te fiecăruia panglici cu tricolorul pe care să ni le legăm la mîna stîngă, că-i mai aproape de inimă. Coborîm în parcarea de lîngă stadion, unde ne întîlnim cu alți studenți basarabeni din toată țara. Aproape fiecare are cîte un drapel la el. Unii îl țin pe cap sau înfășurat în jurul corpului, alții îl flutură în vînt în timp ce cîțiva și l-au pictat pe față. Marșul spre piața unde urmează să aibă loc festivitățile e acompaniat de strigăte de bucurie și cîntece patriotice.

Moldovenii sînt mai români de­cît românii. Se strîng aici în fiecare an, mulți venind de la distanțe de pes­te 400 de kilometri, cu doar cîte­va ore de somn chinuite în autocar, doar ca să sărbătorească Unirea Ma­­­re și să joace o horă pe cimentul ud al Pieței Toboșarului.

După ce se termină festivitățile, deși sînt obosiți și nemîncați, liderii asociațiilor studențești se gîndesc să facă un flash mob în cetate și să for­meze un tricolor viu, din cîteva sute de oameni; după care se amestecă și se prind într-o horă cît piața, învîr­tin­du-se, cîntînd și cerînd unirea Republicii Moldova cu România. Cînd intră și Sergiu în joc, fluturînd un drapel mare, strigătele de bucurie se întețesc.

***

Cei mai mulți dorm. Oleg vine la mine și mă roagă să-i scriu cu pixul pe drapel o impresie sau un gînd și să mă semnez. A făcut asta tot drumul, a cules pe tricolor impresii de la studenții care-au plecat cu el din Iași spre Alba. Îi scriu că mi-ar plă­cea să mai bem, pentru că la ei pînă și activitatea asta banală strigă a uni­re, cu un singur pahar care merge din mînă în mînă, de la om la om.