Fără monitor

Pe Kerosen nu-l astîmpără ni­meni cînd se-apucă de pariat. Îm­prumută cîte cinci lei de la mine, mai ia și de la Alin vreo trei și ce mai scoate și de la Dănuț și în ju­mă­tate de oră e la Stanley sau Astra Bet, sperînd să facă din pu­ținul a­du­nat în camera de cămin cît să poa­tă să cinstească jumătate de pa­lier o noapte-ntreagă. Dar cum cîștigă, cum uită de unde s-a împrumutat, și fu­ge cu Mikiduță, care doar­me ori­cum „pe blat” aici, peste drum, la Cas­tel, unde dan­sează și se cinstesc u­nul pe altul pînă dimineață.

Și ne lasă pe noi să ne descur­căm cu vasluienii din cealaltă ca­me­ră de pe modul, care sînt rockeri pî­nă se îmbată. Apoi din mp3-urile cu Rammstein se face Guță și din Metallica – Salam. Și calculatorul, cu boxe și tastatură, ajunge pe hol. Fără monitor, că băieții știu pe de rost cum să ajungă la ce melodie do­resc. Și noi petrecem, că n-avem de-ales, oricum de dormit nu doar­me nimeni pe gălăgia asta, la ce sistem a adus Vasile de-acasă. Poate doar Giny să mai închidă un ochi, că doar zi și noapte stă întins și joa­că Travian și-acum e imun la orice intemperie fonică.

Înghețata de la gunoi

„Hai cu noi, nu contează ce mu­zică asculți”, te strigă Vasile de cum intri pe modul și deși știi că mai să­nătos ar fi să te-ndrepți spre pat, ce­va din combinația de om beat care a doua zi nu-și va aminti oricum că a vorbit cu tine și farmecul caracte­ru­lui său na­­tural, direct, te fac să ră­mîi, ba chiar să începi să ceri me­­lo­dii după ce îm­părțiți un PET sau două.

Petrec așa tare că a doua zi nu mai re­cu­noști chiuveta de duș, ve­ceu sau fa­ian­ță. Oglinda-i toată stro­pită de be­re și PET-urile goale um­plu co­șu­rile de gunoi ca o în­ghe­țată de vară cu prea multe cupe. Tot dimineață apare și administratoarea să evalu­e­ze pagubele și fără să-și dea seama con­tribuie și ea. Pentru că, după ce inspectează modulul, în­cepe să bată cu pumnul în uși. Și, de nervi că nimeni nu-i răspunde, poc­nește cu tocul tare al pantofului în gresie, spărgînd-o.

***

Mai pe la prînz, cînd te trezești, da­că mai poți să deschizi ca lumea o­chii, găsești și monitorul care li­p­sea noaptea trecută. E pe hol, în stîn­ga u­șii ce dă înspre modul, cu o foa­ie A4 pe el pe care scrie: „Vînd monitor. Preț: un pachet de Kent”.

Ioan STOLERU