Frați cu nemulțumirea
1001 de chipuri 18 mai 2010 Niciun comentariu la Frați cu nemulțumirea 0Studenții jurnaliști ieșeni i-au chemat pe toți supușii lui Cuza fie să îl dea jos pe voievod, fie să-i dea binețe. Aceștia din urmă au venit cu zîmbetul pe buze, dar cu furcile și torțele ascunse în spatele cuvintelor.
„Pentru că noi, studenții, trebuie să fim uniți și dacă nu ieșim cu toții în stradă nu o să schimbăm nimic. Vă spun că…” și vocea se stinge în timp ce tînărul e luat pe sus de colegii lui, care își înnăbușă cu greu hohotele de rîs. Studentul s-a hiper-entuziasmat citind mesajul unui coleg de la Geografie, care își scrisese „off-ul” pe cele două pagini mari de ziar din fața Corpului A: „să se schimbe sistemul și rectorul. Nu mai vrem două sesiuni de examene.”
Trecuseră două zile de strîns mesaje și numărul doritorilor creștea odată cu numărul gradelor de afară. De acum, nici markerele nu mai voiau să scrie. Robert se apropie curajos de unul dintre grupuri, întrebîndu-i dacă sînt studenți la „Cuza”. Luînd zîmbetul lor ca pe un răspuns afirmativ, le înșiră languroasa poezie pe care o compusese adineaori, dar află că ei de fapt nu sînt studenți și nici măcar nu vorbesc româna. În spatele lui se strecoară însă o studentă care voia să scrie ceva de bine despre cei de dincolo de catedră: „îmi plac profesorii care recunosc că fac parte dintr-un partid!”.
Guvernul mănîncă profesori
Cînd tinerii jurnaliști se hotărăsc, extenuați, să ridice steagul pentru ziua respectivă, le atrage atenția un profesor care venea dinspre FEAA, legănîndu-și alene pîntecele, aparent proaspăt umplut cu cafea. Își lasă jos servieta în fața bannere, chircindu-se pe o parte ca să scoată un pachet de șervețele din ea; în față, același pîntece nu îl lăsa să se aplece. Își face vînt cu pălăria albă cu boruri largi, care completează un costum de aceeași culoare, își coboară ochelarii tip James Bond pînă pe vîrful nasului și aruncă o privire curioasă peste mesaje. „Proiect în cadrul Festudis,… OFF studențesc …, nemulțumiri despre universitate, profesori, cămine”, îi explica cu zor Cristina, pe care însă nu părea să o asculte.
Ia markerul din mîna întinsă a fetei, dar se răzgîndește și intră pe ușile din lemn gros a Corpului A. După cîteva secunde, se întoarce. „M-am hotărît” și se îndreaptă către prima rubrică a ziarului. După ce își încondeiază mesajul, zîmbește strîmb și pleacă spre curs, grăbit. În urma lui, rămîne scrijelit un mesaj de-abia vizibil: „Jos Guvernul!”.
Cătălin HOPULELE
Adaugă un comentariu